Author:ileana-doriana
Touring Romania – Harghita, Neamț, Vrancea July 4, 2017 Iaca s-a terminat și săptămâna de vacanță după care am simțit că am fost plecată 1 an. România, dragilor. Zonele Harghita și Neamț și unii dintre noi și un pic de Vrancea, descoperite sau redescoperite din nou, cu bunele și cu mai puțin bunele lor. În general bunele, dacă știi unde să privești și, mai ales, cum să o faci. Și asta a fost una din surprizele cele mai faine de […]
Ivo Wildlife Park (Izvoare, Harghita) June 25, 2017 Undeva, în îndepărtata Harghită, cerbii carpatini, căprioarele și muflonii își petrec liniștiți o după-amiază la ei acasă… Pssst… Se vizitează în liniște. Well, în cazul nostru, contradicție în termeni. No argue, și felul în care am parcurs noi locul noi a fost minunat, însă juxtapunerea observării acestor animale sălbatice într-un parc imens – un deal întreg practic, la ele acasă – alături de 5 plozi gălăgioși entuziasmați etate 6+ înconjurați de iarbă […]
Quantum Leap 25+ May 9, 2017 – Vii azi la mate? – Nu, că n-am notă și nici nu mi-am scris. – Bine, vezi că eu mă duc. O să-i bag eu ceva, că te duci la doctor sau ceva. Vezi că săptămâna viitoare avem teză. Și nu uita să-mi aduci caseta cu Led Zeppelin. Se despărțiră fix acolo, la cișmea. Amândouă cu pletele lungi și cărare pe mijloc, ea blondă cu blugii rupți la genunchi și bocanci, și cealaltă […]
David Gilmour – There’s No Way Out Of Here May 3, 2017 The temporary prisoner of new music. Better said, of old music with new sparkles. About Life. https://www.youtube.com/watch?v=XZ6PVz-r26Y&ab_channel=DavidGilmour David Gilmour – There’s No Way Out Of Here (1978) There’s no way out of here, when you come in you’re in for goodThere was no promise made, the part you’ve played, the chance you tookThere are no boundaries set, the time and yet you waste it stillSo it slips through […]
Home To My Soul May 1, 2017 A coborât din mașină și primul lucru a inspirat adânc aerul rece și umed cu miros de brazi, adăpostit sub cerul acoperit de norii ce aduceau mai degrabă a ploaie decât a zăpadă. Ultima dată fusese acolo cu aproape un an în urmă, însă amintiri mult mai vechi o legau definitiv de bucățica aceea de munte din spatele cabanei, pe care abia aștepta să o revadă, cu încă o pereche de ochi. Alții, […]
Hanging (on) Bridges – Arenal, Costa Rica January 11, 2017 De când cu Bucureștiul ăsta sub ploi și cu drumurile dese prin pădurea de la Zoo, de fiecare dată când ies din casă mă cuprinde o ceață umedă și un miros reavăn care-mi aduce aminte de săptămâna tropicală musonică din Costa Rica (Puerto Viejo și Arenal), petrecută sub o ploaie torențială continuă. Cum să vă explic… practic acești bulbuci zilnici ai Bucureștiului săptămânii trecute (scriu postarea în iulie 2018) s-au […]
Surprizele din Bocas del Toro. Panama January 6, 2017 Aproape un an deja de la aventurile noastre din America Centrală (iar eu tot doar cu intențiile după mine – sau hai să le zic mai pompos drafturile, să pară așa, ca lucrez tot timpul la texte :)). Uite, dragilor, acesta este un draft care stă de mult prea mult timp la rând :). Dacă vă bate gândul să dați o fugă până în Panama, după colț aici în America Centrală, […]
Din Panama City spre Bocas del Toro January 3, 2017 Vacanța în Panama & Costa Rica nu a fost despre cultură, ci despre natură. O spun acum și o voi repeta probabil. Iar prima noastră alegere pentru timpul petrecut în Panama a fost să petrecem câteva zile în arhipelagul Bocas del Toro, asta după ce ne-am reunit cu toții în Panama City unde, după cum vă spuneam, o parte din noi am ajuns mai târziu. Bocas del Toro (ad literam Gura Taurului în spaniolă) este the […]
Canalul Panama January 2, 2017 Hai că până la plajele cu surferii din Bocas de Toro către care mă îndreptam cu atâta elan data trecută, cât p’aci să uit de Canalul Panama – sau mai precis de Centrul de Vizitare al Ecluzelor Miraflores, pe care l-am călcat a doua zi după ce am ajuns (pe 7 cărări) în Panama City. Ceea ce este foarte haios este că noi, cu 2-3 zile înainte să plecăm, discutam pe acest grup de whatsapp […]
Jet-lagged în Panama City January 1, 2017 Vă spun cu mâna pe inimă că, la cât de obosită eram, nu am înțeles mare lucru din acest oraș și împrejurimile sale. Noi am stat doar jumătate de zi în Panama City și încă una în vizită la Canalul Panama, dar am povești de la alții (pentru altă postare). Iar pentru orice altceva există suficiente resurse la dispozitie, mult mai complete și acoperitoare decât orice postare de-a mea. Revin și zic că aici […]










