Jet-lagged în Panama City

Vă spun cu mâna pe inimă că, la cât de obosită eram, nu am înțeles mare lucru din acest oraș și împrejurimile sale. Noi am stat doar jumătate de zi în Panama City și încă una în vizită la Canalul Panama, dar am povești de la alții (pentru altă postare). Iar pentru orice altceva există suficiente resurse la dispozitie, mult mai complete și acoperitoare decât orice postare de-a mea. Revin și zic că aici pe blog nu îmi propun altceva decât să pun într-o ramă propriile experiențe și viziuni, cât de poate de subiective, dublate întrucâtva de ceva informații, uneori (deseori) (total) incomplete.

Cât despre noi 5, am ajuns destul de praf la hotel pe la prânz, în prima zi a anului a cărui trecere nici n-am simțit-o (nici a anului, nici trecerea în sine care ne-a prins nici eu nu mai știu pe unde – dacă în microbuzul către aeroport sau la coadă la îmbarcare pentru că eu nu am înțeles ora după care a funcționat Tucia în această iarnă) și, după chiuiala energică a revederii, am făcut eforturi majore să stăm în capul oaselor până seara, astfel încât să putem ajunge cât mai repede pe noul fus orar.

A doua zi era rezervată vizitei la Canalul Panama și Muzeului aferent, acest must-see ingineresc, apoi, gata, părăseam orașul. Tranzit. Așa că în singura după-amiază citadină din vacanță, am luat la pas Centrul Vechi (Casco Viejo sau Casco Antiguo pe numele său), pentru a ne familiariza cu aerul fost-colonialist-grandios-spaniol, cu puțină istorie dar și contemporaneitate, cu fețele oamenilor dar și cu celelalte temperaturi.

Panama City… dar hai să îi spun Ciudad de Panama (cumva îmi sună a Cidade de Deus, chiar dacă e vorba de cu totul două locuri diferite, nemaipunând la socoteală limbile). Deci. Ciudad de Panama… iată capitala și cel mai mare oraș al Republicii Panama. Care unde e el pe harta lumii, mai exact? Fix în America Centrală, acea fâșiuță îngustă cu nume de istm ce leagă cele două continente de pe peste ocean. Vecină cu Costa Rica și Columbia, udată de Oceanul Pacific și de Marea Caraibilor. Un fel de miez geografic al Americilor.

Când spui Panama te gândești la junglă, tropice, căldurică, colonialism, conchistadori, Imperiul Spaniol, metale prețioase din Peru, macete, malarie, febră galbenă, șanțul dintre Atlantic și Pacific (altfel știut drept Canalul Panama :)) și, printre altele, o puternică influență contemporană a Statelor Unite. A! Și să nu uităm de climatul general de instabilitate și nesiguranță specific țărilor din America Centrală (acum mult diminuat), sau de etapa 1989 când SUA au invadat țara ca să îl îndepărteze pe Manuel Noriega de la putere.

Descoperită și explorată pe la 1500 de către echipa Columb & Co plus succesorii, Panama a devenit repede un punct strategic al Imperiului Spaniol în Lumea Nouă. Aurul și argintul culese din America de Sud (Peru) treceau pe aici către Spania, de exemplu. Interesant e ca spaniolii n-au reușit să misionarizeze și să controleze complet toate populațiile indigene ale țării decât foarte târziu. În plus, rutele de transport nu le erau sub control total, lăsându-se astfel expuși atacurilor piraților – în general olandezi sau englezi, căci, deh, cam ăia erau ferocii marinari ai vremurilor.

Azi, Republica Panama e o țară micuță, cam 1/3 din România, iar ca populație să zicem cam 1/ 5 (adică în jur de 3,5 milioane din care 1,5 în Panama City și împrejurimi). Țara trăiește practic din veniturile aduse de utilizarea Canalului Panama, din expansiunea acestuia și din investițiile străine, iar lumea nu o duce chiar rău. Canalul a fost inițial al Statelor Unite, care l-au și construit/ finalizat de fapt, și abia în 1999 a trecut în vistieria Panamezilor.

Cât despre Panama City, ca să-i spunem și conform sus-numitei influențe… think skyline, think cea mai cosmopolită capitală din America Centrală, atât metropolă cât și un loc de pornire pentru evadări tropicale; think primul metrou din America Centrală și un centru vechi cu iz colonialist, restaurat aproape în totalitate, emblematic pentru oraș, patrimoniu UNESCO. Casco Viejo. Una din atracțiile principale.

Just for fun… Istoria locului e destul de suculentă și are la bază un “Lord” Jack Sparrow (numitul Captain Henry Morgan, British desigur) care a năvălit peste spanioli și i-a jumulit de tot aurul peruvian, arzându-le în acest proces orașul cu totul, după care a fost judecat și apoi achitat în Anglia și mai departe s-a retras în Jamaica și a trăit bine mersi din comoară pentru tot restul vieții sale. The End. Sau pilonul 4 de pensie al anilor 1600.

Revenind la Casco Viejo secolul 21, găsim acum aici un loc cu piațete frumoase, cladiri istorice renovate, un spațiu care se dorește hip, cu hoteluri butic și baruri underground sau rooftop aș spune chiar drăguțe, având cumva un aer comun cu Bucureștiul nostru vechi. Este acolo un amestec de zone de distracție zid în zid cu șantiere, până nu demult o mahala tip Calea Moșilor Vechi (bucata fără ferestre la geamuri) și cu o populație la fel de colorată – acum safe pentru plimbare, dar încă nu chiar departe de zone dubioase în care parcă n-ai vrea să te rătăcești cu aparatul la gât și cu iphonică 6 în buzunar.

Ce-i fain la orașul ăsta e că niciodată natura nu va fi departe de tine (există locuri, chiar aproape, în care îți poți petrece în natură ore bune, fie ele junglă cu maimuțe, tucani sau leneși, fie insule cu palmieri și nisip alb). O parte din acestea au fost explorate de antemergătorii noștri și o sa încerc să fac o selecție de păreri din tumultul maselor, într-un articol separat.

Cât despre noi, simpatică a fost revederea. Așa avem noi un talent să ne întâlnim numai prin cele mai dubioase colțuri ale lumii :). Elveția, mai țineți minte cum ne-am întâlnit noi direct în Sydney pentru ca, mai apoi, să facem o horă cât se poate de românească la baggage claim în Fiji?

Până una alta, vă mai las în compania ultimelor fotografii trase cu ochii cât de poate de încețoșați cu un aparat cât se poate de prea nou ca să poată fi folosit cu ușurință. Plus câteva foto de la prieteni. Mulțumesc Tina, Samir și tuturor celor din folderul Tf All :), pentru ochii de vulturi fotografici.

Ciudad de Panama (îmi place mult mai mult cum sună așa :)). Click pe foto pentru slideshow.

Pălăriile Panameze realizate manual sunt un must-have dacă ești prin prejmă.

Murale

De prin locante :).

Traficul e dubios în centrul vechi pentru ca străduțele sunt foarte-foarte înguste și aproape fără trotuar, iar mereu acolo e o coadă de mașini care n-am înțeles exact unde se duc și cum încap ele multe și mari prin cotloanele acelea care zici ca-s efectiv rupte dintr-un decor de film.

Tocmai ce fu’ Crăciunul :).

Celebrul Pod al Americilor, new vs. old și ne pregătim de drumul lung de 12 ore cu busul până în Bocas del Toro la surferi.

Așa că ne vedem și data viitoare, cu primele povești din insule.