Din Panama City spre Bocas del Toro

Vacanța în Panama & Costa Rica nu a fost despre cultură, ci despre natură. O spun acum și o voi repeta probabil. Iar prima noastră alegere pentru timpul petrecut în Panama a fost să petrecem câteva zile în arhipelagul Bocas del Toro, asta după ce ne-am reunit cu toții în Panama City unde, după cum vă spuneam, o parte din noi am ajuns mai târziu.

Bocas del Toro (ad literam Gura Taurului în spaniolă) este the must-go-to în Panama, all that’s tropical cum ar veni. Zona este o provincie ce cuprinde o parte de continent și un arhipelag de alte 9 insule cât se poate de dens împădurite (… jungla, sau giungla cum ar spune bulgăroaica noastră), unele dintre ele parte din Parcul Național Marin Isla Bastimentos, alături de multe alte insule și insulițe pustii.

Capitala provinciei Bocas del Toro este orașul cu același nume de pe Isla Colon (Insula Colon). Alt oraș important este Almirante, pe coasta continentală – “hub” de acces. Cât despre jungla continentală, casa faimoaselor banane Chiquita, aceasta e foarte aproape de granița cu Costa Rica, care, o să vedeți mai tîrziu, e tare draguț(ă) de trecut pentru că se trece PE JOS, pe podul ce leagă Guabito (Panama) de Sixaola (Costa Rica), peste râul cu același nume (Sixaola), ce servește drept graniță.

Fac o paranteză și aș vrea să scriu puțin despre logistica întregii ture în Panama & Costa Rica. De data asta am preferat să o “subcontractăm”, pe Logistica, din rațiuni de eficiență-timp (nu neapărat și cost). Mă refer aici la o parte din cazări și la transportul între destinații, pe care le-am luat prin anywhere.com – în general la propunerile lor. Asta a fost și bine și mai puțin bine – bine pentru că am comunicat super ușor și eficient cu ei și am rezolvat-o rapid și într-un singur loc pe aproape toată cu un itinerariu – deși stufos – destul de clar și bine pus la punct. A fost mai puțin bine din rațiuni de cost și pentru că propunerile făcute de o agenție vor rămâne mereu propuneri făcute de o agenție – adică nepersonalizate neapărat cine știe cât (de tipul “mainstream” that is), indiferent de cât de mult te agiți tu și le explici tu lor ce vrei și cum îți vezi vacanțele întâmplându-se în general. Noi am cam pățit-o oleacă acum (cred că pentru prima dată de când călătorim noi alandala prin lume de capul nostru, să fie o coincidență?) – și asta pentru că pur și simplu nu am fost în stare să ne alocăm timpul necesar pentru un research suficient de amănunțit (după capul meu adică) legat de locurile/ opțiunile pe care le avem acolo unde vom merge. De ținut minte ca sfat așa, pe care mi-l dau și singură dar cumva și vouă – a-ți face timp pentru research se traduce în “You definitely reap what you sow”. Acum, nu vă închipuiți că am avut o cultură compromisă, departe de asta (v-am mai spus că eu fac parte dintre cei care vorbesc numai de bine despre această vacanță), dar să știți că s-au mai găsit și niște cireșe mai zborșite pe ici pe colo if you know what I mean. Zborșeala cea mai mare fiind reprezentată în general de costuri (vs. ce am primit de pe urma lor adică :)).

Revenind. Drumul din Panama City până în Bocas del Toro dureaza vreo 10-12 ore cred, cu traversarea cu barca spre Isla Colon cu tot, depinde de trafic, și cea mai mare parte din el este pe Autostrada Pan-Americană (autostrada care unește mai toate țările celor doua Americi). Noi l-am făcut noaptea, cu un bus semi-obosit la fel ca și noi, care a deservit tot grupul de 14 inși cu doi copii incluși plus multele bagaje.

Treaba e simplă – din Panama City mergi până în Almirante pe coastă, de unde iei un ferry sub forma unei bărci cu motor care te lasă cu puțin noroc după vreo jumătate de oră pe partea cealaltă a apei, pe Isla Colon. Tot prin anywhere.com am bookănit și barca, luată de la Bocas Marine Tours – adicatelea un serviciu de taxi maritim dintre cele câteva care operează în zonă.

Cam asta

Ca și altă paranteză, dacă vrei să călătorești (mai ales cu copiii) prin țările astea (și aici includ și Asia de Sud Est sau alte insule tropicale) – trebuie să te asumi la niște treburi din start. Cum ar fi că centurile de siguranță există sau nu există prin mijloacele de transport cu care te poți deplasa, că poți să rămâi fără benzină la barcă tu fiind pe mare de exemplu, că nu ai nicio garanție whatsoever că mașinile alea nu or să se desfacă cu tine pe drum, că vei merge în tuk-tuk-uri care mai de care mai descoperite (prin tuk-tuk mă refer la modalitatea clasică de deplasare în insulele din Thailanda (în afară de scutere) – care-s niște pick-up truck-uri din astea mari cu câte două băncuțe montate rudimentar în aer liber în spate în timp ce ele rulează cu suta la oră), că poți avea diferite experiențe cu diverși șoferi care mai de care mai SF. Și asta doar ca să numesc puține chestii. Cam așa și în Toyotele Coasterele noastre. Unele mai noi, altele mai vechi… cel mai important e că am încăput de fiecare dată și că itinerariul a fost respectat. La capitolul asta clar îi recomand pe cei de la anywhere.com, pentru că sunt foarte serioși și “responsive”, îți stau la dispoziție tot timpul cu informații, sunt flexibili și comunicativi, toate mașinile bookănite au venit after all, am încăput, nu ne-a țepuit nimeni, nu am avut probleme. Iar la capitolul cazări bookanite prin ei, la fel. Bine, de acord că marele nostru avantaj este grupul mare – astfel totul poate fi negociat de la un alt nivel și, în plus, toate tranziturile reprezintă un motiv de distracție la fel ca în tabără și o nesfârșită libertate.

Odată ajunși în Almirante la “docuri”, te abordează care mai de care tot felul de localnici, vorbitori exclusiv de spaniolă, care ultimately vor diverse de la tine – de la țigări la bani la conversație și socializare. Timp în care tu ești semi-dezorientat în spațiu, și ți-e cald de mori și încerci cu ajutorul singurei vorbitoare de spaniolă din grup să înțelegi cât mai multe și să intri în atmosfera locală. Asta în timp ce te dai cu repellent și pe tine și pe copiii tăi, pentru că deja ai intrat într-o zonă păpăcioasă cu un oareșce risc (dar mic) de boli cu febre tropicale.

Mai departe te sui într-o barcă toți 14 cu cățel cu purcel și veste la gât entuziaști nevoie mare și te răcorești în stropii de săpun, bucuroși de aerul răcorit de căluții motorului.

Traversarea e scurtă – nu cred că mai mult de o oră – poate chiar jumătate. Iar reîntâlnirea cu așezămintele pe piloni, deși mă aflu pe un cu totul alt continent, îmi sună super-familiar și mă duce cu gândul la Malaezia.

Locurile arată familiar

Odată ajunși pe partea cealaltă, la docul din Isla Colon, ne-am descurcat singuri să ajungem la hotel (Playa Tortuga) – respectiv treburile astea se întâmplă printr-o negociere directă cu diverși posesori de van-uri pe care îi abordăm pe loc, făcând de fiecare dată o scurtă poveste din treaba asta. Dar în general, mai nou, vorbim la hotel să vină să ne ia. În particular de data asta, n-am prea avut cu cine pe-acolo, deși nu e vorba neapărat vreo obscuritate de resort, deși exista bus-ul hotelului, deși noi eram ditamai grupul, deși multe.

De accomodation-ul la Playa Tortuga ne-am ocupat singuri cu foarte puțin timp înainte să plecăm, când opțiunile de cazare în zonă deveniseră deja limitate și nu prea am avut timp pentru alternative. Locul – adică resortul să ne înțelegem – nu mi-a placut în mod deosebit. Foarte scump, cu o plajă micuță și cu un oareșce aer de hotel de pe litoralul Mării Negre anii ‘70 care nu prea se potrivea cu ceea ce credeam noi că e spiritul locului. Iar meciurile pe care le-am avut în recepție au fost cred cele mai SF ever. De la faptul că nu am reușit să ne înțelegem cu ei pentru amărâtul ăla de bus ce zăcea nefolosit în curte, până la faptul că au charge-uit cardul lui Cara de două ori pentru toată suma (14 persoane x 4 nopți, da?) și a fost o adevărată luptă se recuperăm banii în forma inițială. Nu că ar fi fost neapărat problema hotelului că nu a funcționat poate POS-ul lor așa cum trebuie pe unul din carduri, dar atitudinea celor de acolo ne-a mototolit un pic. Miros al atitudinii pe care l-am mai simțit și cu alte câteva ocazii, nu neapărat deranjant, dar având oareșce similitudini cu niste relicve de glorie BTT-istă, așa.

E de reținut și de luat în seamă totuși contextul. Bocas este o zonă până de curând destul de virgină, care s-a dezvoltat turistic relativ recent – adică prin anii ’90 – într-un soi de boom destul de nesusținut, și nu deține în primul rând infrastructura (inclusiv apa potabilă sau canalizare în unele locuri) pentru cine știe cât de multe facilități. E cam ca un fel de Vama Veche pe vremuri. Se poate merge mult cu bicicleta (cât de muuuult mi-ar fi plăcut, din păcate nu a fost posibil pentru mine), locurile sunt mai greu accesibile și nu găsești cine știe ce super resorturi, nu e genul de zonă în care să se preteze treaba asta. Cu toate astea, totul în materie de cazare e foarte foarte scump, dacă iei în calcul niște condiții superioare așa cum am facut noi.

Nah, așa că iacătă-ne în tot acest film, roughly după o zi jumate pe drum (dacă n-am pune și oprirea în Panama City), la o bere și un burger în para căldurii sub palmieri (dar nu cei de mai sus, care au fost vizitați mai apoi), așteptând până la sfântu-așteaptă să ne aruncăm bagajele în niște camere și să începem să explorăm măcar puțin zona. Ca de obicei, fetele Casi și Mari s-au ocupat din pripă de acest lucru evacuând zona cu primul taxi până în oraș, în recunoaștere, până când aveam și noi să ne regrupăm cu ele puțin mai tîrziu.

Cele 3-4 zile în Bocas de apoi? Frumoase, senine (habar n-aveam ce potopuri vor urma in Costa Rica) și cât se poate de tropicale, cum zice și reclama. 2 zile de tururi cu barca aranjate de ghidul care a fost cu noi în bus-ul cu care am venit din Panama City, hoinărit plaje și insule “la cerere”, valuri mari de tot, locuri frumoase pe plajă și mulți surferi. În afară de hotelul în care n-am facut altceva decât să dormim (și să stăm jumi-juma o zi cu Suri la piscină), amintirile din Bocas del Toro sunt frumoase și pline de natură și de faună (mai bogată este totuși în Costa Rica, să știți :)). Chiar dacă eu nu-s neapărat omul plajelor sau al soarelui, unul din lucrurile pe care mi le-am dorit mult era să văd și să simt un pic de junglă și să simt puterea valurilor imense, și iacătă că am fost suficient de norocoasă încât să mi se întâmple și astea. Le pun separat în postările următoare.