Survival & Photo Week-end in Ciucas

[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]

Traseu zi 1: Cheia (DN1A) – Valea Berii – Cabana Ciucaș (1595 m) – Vârful Ciucaș (1954 m) – retur la Cabana Ciucaș
Traseu zi 2: Cabana Ciucas (1595 m) – Culmea Gropsoarele – retur – Cheia (DN1A)
Marcaj zi 1: Cruce Albastră (CA) + Bandă Roșie (BR)
Marcaj zi 2: Bandă Roșie (BR)/ Cruce Albastră (CA)/ Bandă Albastră (BA) pana în Saua Chirușca + Cruce Roșie până pe culme
Durată zi 1: 6 ore
Durată zi 2: 3 ore
Când: 17-18 Ianuarie 2015 | Cine: Eu, Adi, Larisa, Vlad, Madalina | Tură de 2 zile

[/fusion_tab][/fusion_tabs]

Huh? Da-da, m-am inhaitat cu acesti Ray Mears si Bear Grylls in salbaticia (!) din apropierea Cabanei Ciucas, un pic mai a cote de poteca spre Culmea Gropsoarele cum ar veni, prin padure, sub cerul tot instelat sub cetina tot verde. Dar in “Safe Mode”, pentru ca grupul a fost splituit in doua conform planului initial – noi doua la cabana si ei trei la cort. Deci glumeam cu survivalul, in ceea ce ma priveste cel putin. Dar data viitoare nu mai ratez sa impart si la nani 6 mp cu cine m-o primi – de mila – ca eu cort as cara dar nu se mai poate. Ideea de a sta la cort iarna insa mi-a placut teribil. E-adevarat, iti trebe ceva echipament dedicat si e nevoie sa te cari cu diverse dupa tine, dar e tare simpatic.

Hai sa va zic ce week-end fain am avut.

Descarcarea artistica foto de mai sus: Adrian Badea.

Ideea nu mi-a apartinut catusi de putin, eu voiam doar foto la apus, deci automat tura de doua zile. Si cred ca la sfarsitul anului trecut ne-am stabilit sa mergem in Ciucas, iar intre timp Adi cu Vlad s-au gandit sa doarma pe-afara, lucru pe care l-am salutat cu drag.

Dupa ce am orbecait prin ceata pe centura Ploiestiului ca sa o culegem pe Laraiza dintr-un loc greu de definit in cuvinte (cel putin pentru noi in dimineata cu pricina a fost, caci am dat cel putin 3 ture ca sa ne lamurim unde suntem), am urcat la cabana pe Valea Berii, as usual.

Nu prea am ce sa descriu din Valea Berii in afara de drumul latit pana sus la Cabana Ciucas si tractorul/ jeep-ul care fac ture aproape non-stop ducand turisti/ marfa de la sosea pana sus si inapoi. Aceeasi intersectie cu drumul care vine de la Cabana Muntele Rosu (Banda Galbena), aceeasi Fantana N. Ioan, aceeasi panta abrupta cu traverse pentru auto de la sfarsitul traseului pana la iesirea in platoul de la cabana. Marcaj Cruce Albastra, din Soseaua DN1A, din dreptul fabricii de apa Keia. 2 ore. Iar Paraul Berii, asa cum este el denumit, este nici mai mult nici mai putin decat celebrul rau Teleajen in portiunea lui superioara, intrucat, da, acesta izvoraste chiar din Muntii Ciucas.

Click pe foto pentru a le putea vedea mai mari.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Pana in weekend imi placea Cabana Ciucas. Asta pentru ca nu interactionasem prea mult cu nimeni de-acolo, cred. Si acum imi place, nu zic ca nu, dupa ce am stat prima oara peste noapte acolo: conditii bune, curat, mancare buna, curte frumoasa, minunat; foarte cald, insa.

Dar altceva imi creeaza un motiv de ceva raportat nici macar la subiect, ci la un anumit tip de situatie, asa. Si anume faptul ca nu am evoluat frate ca natie, ca mod de gandire mai departe de proiectia fraudei, indiferent de situatie. De ce trebuie sa se asume din start ca vreau sa fraudez Cabana Ciucas cu circa 40 de lei (?!) pentru ca am sosit 3 persoane la cabana din care da, doar DOUA stau intr-o camera de trei persoane (rezervata) si a treia persoana isi vede libera de viata ei pe munte? De ce trebuie sa se ridice tonul la mine, sa se presupuna ca vreau sa fur 1 loc in cabana, sa fiu urmarita ce fac cum fac si cu cine fac, precum dusmanul poporului, numai pentru ca se pleaca de la premisa ca vreau sa fur? Cum vine asta? Am eu fața de hoața, really acum?! Mi se pare atat de trist. Si asta se intampla probabil din propria experienta de cabanier (deci lumea e hoața chiar si pe munte). In fine.

BTW, daca vreti sa stati la Cabana Ciucas peste noapte in week-end, va sfatuiesc sa sunati cam cu o saptamana inainte, cel putin in week-end-ul in care am fost noi cabana era deja full incepand de marti seara, rezervat tot.

Nah. La cabana am ajuns pe la 12:30 cred, si am plecat pe varf in jur de 14:30. Drumul pana pe Varful Ciucas nu s-a schimbat deloc fata de anul trecut pe vremea asta deci nu va mai povestesc prea multe descrieri. Totul mult mai alb insa, zapada considerabil mai multa, iar lumina cu totul alta.

Pana pe varf am facut cam 2 ore și jumatate, dar din 2 in 3 ne opream la foto.

Ocean sau zapada?

Going Nowhere.

Revenind la dupa-amiaza noastra

Care incepe sa fie aurie

Din ce in ce mai

De la un moment dat incolo l-am trimis pe Adi in fata, pentru ca rata momentul apusului fix de pe varf, pentru ca eu ma proptisem in creasta de mai sus la foto, din care m-am miscat cu greu dupa jumatate de ora.

Inca o serie, sincer nu pot face o selectie (asa ca le-am pus in slideshow, click pentru ale vedea mai mari inn serie)

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Si cand intr-un final m-am miscat, mi-am scapat batul de ski in vale si am privit neputincioasa cum aluneca si nu se opreste; si jur ca nu am gasit in mine resursa aceea care sa ma faca sa sar dupa el (cred ca l-as fi putut opri, daca si numai daca ma straduiam putin).

Deci pentru recapitulare: Valea Seaca a Caraimanului – placuta de rapel; Valea Horoabei – telefon mobil; Varful Ciucas – capacul de la obiectivul lui Cara; Varful Ciucas – bat de ski (dar l-am recuperat deci hai nu il trec inca la capitolul pierderi). Doar montane, sa nu intram in prea multe detalii acum. Iata cum ajung fara sa vreau responsabila pentru poluarea mediului inconjurator.

Mai rezistati la o tura?

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Si ultima a mea.

Cateva si de la Adi

Foarte multa lume pe traseu. La cat de perfecta a fost ziua, ar fi fost si pacat (niciun nor pe cer all day long). Pe varf am stat ceva, apoi am mai pierdut jumatate de ora sa recuperam batul (de ce vorbesc la plural nu stiu, multumesc Adrian pentru efortul depus si cheltuiala cu un nou bat evitata – cred ca de aceea n-am sarit dupa el, pentru ca il am de vreo 7 ani, sistemul de infiletare nu mai merge chiar ok si chiar cred ca i s-a cam terminat viata utila – deci subconstientul vorbeste).

Oameni buni, niciun pic de semnal la Orange pe tot traseul – ca sa stiti cum stati in caz ca. Nici pe Valea Berii in jos – noi tot incercam sa ne sincronizam cu Vlad, dar n-am reusit deloc. Abia la cabana ne-am jonctionat pe la vreo 7 seara cred, dupa ce am coborat de pe varf cu frontalele. Si dupa o lafaiala maxima la masa, hai dragi copii sa supravietuim in padure la cort ca e grea viata rau de tot.

Traversam vaicica din fata cabanei inspre poteca ce merge catre Culmea Gropsoarele, trecand pe sub cele mai multe stele pe care le-am vazut eu in ultimii 10 ani pe cer vreodata si ne apucam sa cautam loc pentru cort. Ferit de vant, sub brazi, nu chiar in poteca, l-am gasit repede. Repede-repede. Si totul apoi mult mai simplu decat mi-as fi imaginat – desi vorba ceea, nu e ca si cum nu mai pusesem cortul in viata mea. Copiii s-au dus sa aduca bagajele, iar noi doua am batut zapada pret de multe vorbe pe intuneric la frontala intre oameni care se cunosc de aproape 25 de ani (Mama Doamne!!!!).

Pus cort, facut foculet cu amnar si surcele, dat pe gat din pahar un lichid transparent despre care am crezut ca e apa (nu era!!!, ce surpriza oribila) si pe la un 11 cam asa ne urnim la cabana.

In drum mai facem jumatate de ora popas in vale sa ne uitam la stele pe un cer perfect cu Google Sky Map, cine are smartphone poate identifica acum si toate-toate-toate constelatiile, asta pe langa utilizarea aparatului foto remote (dar nu e un motiv suficient de bun pentru mine). Data viitoare ii rugam pe unii sa nu-si mai lase acasa binoclul pentru stele.

Si nu, nu a fost frig, chiar deloc, niciun pic de vant, si da, invit pe oricine doreste la vara la o noapte alba de uitat la stele. Doar asta. Stat pe spate si uitat la stele si visat. Cine vrea – si cu trepied si aparat daca tine mortis. Sau telescop, ca avem si asa ceva.

Somn de voie. Ca niciodata, m-am trezit absolut total buimacita (de obicei ma trezesc doar buimacita) si mi-a luat de trei ori mai mult sa ma pot urni in orice directie. Inexplicabil. Cu mare dificultate dupa mult timp am plecat inspre cort sa ii urnim si pe oameni din loc, dar n-am avut pe cine. Asa ca am decis noi doua sa petrecem timp de calitate amandoua si am luat-o la talpasita spre Culmea Gropsoarele, asta pe la un 11 si un pic, doar cu o harta si o ciocolata dupa noi, caci ne lasaseram toate cele la cabana.

Varful si Cabana Ciucas

Poteca merge frumusel pe la marginea padurii coborand usor pe curba de nivel pana in Saua Chirusca (chiar pe langa obarsia Paraului Berii cred), dupa care urca putin si o ia la stanga pe o noua curba de nivel in urcus pana ce ocoleste culmea, apoi dreapta direct pe culme pana pe Varful Gropsoarele. Light.

Zapada destula, urme batute pentru ca a fost plin pe munte, dar asta nu a insemnat neaparat ca nu ne-am impiedicat de cateva ori in propriile gauri. Cam asa.

Pe culme insa zapada spulberata aproape total de vant. Cu totul cred cam 1 ora si un pic pana sus, dar nu ne-am dus chiar pana pe Vf. Gropsoarele pentru ca trebuia sa ne intalnim si cu restul grupului pe undeva pe jos.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Ultimele 2, si cu un pic de soare – pentru ca in rest cerul a fost acoperit cam toata ziua.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Asa ca pe la ora 1 ne urnim pe repede inapoi si in nici o ora mai tarziu dam nas in nas cu Adi care incepuse si el sa urce dupa noi. Rucsacurile gata, cortul strans, hai la cabana.

Si apoi printr-o mare fleoscaiala inapoi la masina – aparent toata lumea dorea sa ajunga relativ repede in Bucuresti, deci lasam Cheile Cheitei pe alta data.

Si imi doresc din ce in ce mai mult sa merg la ski de tura… si ma doare din ce in ce mai tare genunchiul… si rezista din ce in ce mai putin… ce sa insemne asta oare? Vorba lu’ Gămă, fie imi fac vacanta de vara pe litoral la Techirghiol, fie Pastele sau ziua mea la Floreasca.

In orice caz, la ture, ski si drumetii nu renunt.