Transalpina Ski Resort, Lacul Vidra
Schi în România anului 2015 (I)
Am fost într-una din cele mai faine zone de schi de la noi și m-am simțit minunat. La Transalpina Ski Resort (Lacul Vidra), mai exact. 4 zile.
Am schiat excelent. Pe o zăpadă perfectă. Cu soare, nori, viscol, vânt extrem, whiteout și ninsoare puternică. Mi s-a derulat în fața privirii un peisaj de poveste. Am alunecat printr-o pădure de zahăr și m-am simțit confortabil la căldurică într-o cabană de lemn înconjurată peste tot de brazi înalți și ninși, cu un pârâiaș ce-aluneca vâscos prin zăpada neatinsă din spatele curții. Acolo unde mai coboară și lupii din când în când. Am întâlnit oameni faini, cu vorba moale, cu drag de locurile natale. Am fost cu prietenii. Am râs cu lacrimi cea mai mare parte din timp.
Of, știu că toată investiția în zona asta de schi poate fi considerată o glumă proastă cu aranjamente politice greu de digerat. Că parcarea e departe de a fi gata (mă rog, la ora actuală – 2018 – e cât de cât mai adunată) și că mașinile nu au loc în week-end decât puse într-un lung șir indian pe marginea drumului. Că la sfârșit de săptămână e tare aglomerat (dar peste tot este) și că stai la coadă la gondolă. Că-s puține pârtii și nu-s locuri de cazare. Că le mai trebuie fonduri ca să termine. Că s-a furat mult. Că ce se scrie în presă despre proiectul ăsta îți ridică părul pe tine. Că totul ar fi putut fi făcut cu mult mai mult cap (în toată zona mă refer, la Transalpina Ski înca e foarte bine comparativ cu alte locuri). Că tot în România suntem din multe puncte de vedere.
Dar de data asta le-am lăsat să treacă departe de mine. Și am ales să nu mă afecteze. Pentru că atât de frumos e locul și atât de mult potențial are și atât de mult sper că va ieși în final ceva foarte fain din el, încât aleg să trec naivă peste toate acestea. Culmea că, pe cuvânt, dacă aș fi fost pe Valea Prahovei făceam spume la gură fix din aceleași motive :).
Transalpina Ski
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”7″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Și unde mai exact este acest loc de poveste cât se poate de izolat in the middle of nowhere? Și cum ajungi? Și unde stai?
Iaca în masivul Parâng, în zona Lacului Vidra, pe Lotru, la vreo 30 de km de Voineasa (Vâlcea) sau la cam tot atâția de Petrosani – pe DN 7A (drum ce leagă aceste localități între ele). Daca e nins, este unul dintre cele mai frumoase drumuri prin pădure pe care am fost eu în ultimii 10 ani în Romania, străjuit de cei mai falnici brazi. Sau altfel spus, la 280 km de București (4-5 ore cu auto) sau 135 km de Sibiu sau 105 km de Râmnicu Vâlcea.
Cea mai apropiată așezare pe hartă e Obârșia Lotrului, la vreo 7 km în direcția Petroșani, loc în care de altfel se găsește și prima cazare în apropierea pârtiei. Uite pe harta, căci sigur din vorbe nu întelegeți nimic dacă nu cunoașteți zona.
[fusion_map address=”Transalpina Ski Resort” type=”roadmap” width=”” height=”250″ zoom=”10″ scrollwheel=”yes” scale=”yes” zoom_pancontrol=”yes” animation=”no” popup=”yes” map_style=”default” overlay_color=”” infobox_content=”” infobox=”default” infobox_text_color=”” infobox_background_color=”” icon=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][/fusion_map]
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”7″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Cazări fix în zonă sunt extrem de puține. Noi mergem la Cabana Vânătorul (am fost și vara). E un loc tare frumos și cu oameni simpatici, n-ai cum să nu te simți excelent. Niciun pic de semnal GSM (doar afară în curte, puțin). Mi-nu-nat :). Pe restul pensiunilor le mai gasiți și pe net (Pensiunea Bradul, Hanul Haiducilor și Cabana Groapa Seacă – eu numai pe-acestea le știu, poate între timp au mai apărut și altele (postarea e din 2015). În plus, locuri de cazare cât de cât apropiate ar mai fi la Voineasa.
Exact unde găsim acest loc pe hartă a fost un mister chiar și pentru mine, care mă consider cât de cât orientată în spațiu când vine vorba de astfel de treburi. Însă zona Parâng + acces rămăsese cum-necum o necunoscută (lucru remediat oarecum între timp), lucru care s-a vazut din plin când, spre hăhăiala generala a tuturor celor plecați din București de la ora 17, noi (care plecaserăm la ora 11, dar spre Ploiești) am ajuns DUPĂ ei și anume pe la 9 jumate seara, asta după ce am vizitat rând pe rând toate DN-urile, DJ-urile și stațiunile de schi din zonă nu e cazul să intru în detalii pentru că îmi pierd toată credibilitatea :).
Cum ajungi
Drumul cel mai simplu până la Transalpina Ski Resort (Lacul Vidra) este: București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Brezoi – Voineasa – Lacul Vidra – Obarșia Lotrului (4-5 ore cu auto, depide de starea drumului). Simplu, practicabil iarna și lipsit de orice complicație logistică…
Harta pârtiilor
Gondola face totul. De schiat se schiază atât pe platou cât și în pădure, cu o super-perspectivă asupra Lacului Vidra (Zell Am Zee – style). Sunt două zone principale legate între ele printr-o gondolă de traversare (pe care zic acum în 2018 că nu am văzut-o mergând niciodată). Ce să zic… să comentez răutăcios nu pot căci v-am spus mai devreme că m-am îndrăgostit de acest loc. Constatăm că scaunul de sus nu merge și nici n-a mers cine știe cât în istoria locului, din diverse motive imputabile sau nu unor capete mai mult sau mai putin luminate. Lucru aparent reparabil. Probabil că nu iarna asta totuși.
Așa că pentru moment ești nevoit să te limitezi la zona de sus (platou, pârtiile 2 și 3) și la pârtia de sub gondolă. Pe sus (appx 2000 m altitudine), în afara primei zile, a fost ceață, viscol, vânt spre suta la oră și vizibilitate redusă spre inexistentă cam 90% din timp. Însă ski-liftul a mers non-stop. Ghiciți pentru cine și încă 3 chinuiți de ambiție. E tare ciudat să cobori pe whiteout și să nu vezi nimic, pentru că (eu una) efectiv amețesc și mi-e foarte greu să disting dealul de vale și direcția în care trebuie să merg. Un exercițiu minunat de autocontrol și orientare în spațiu, în condiții până la urmă cât se poate de safe.
Foto am numai din prima zi, când a fost frumos. Am luat-o puțin și la picior, pe culmea din capătul ski-lift-ului, unde m-am lungit o gramada la foto care, desigur, nu ilustrează câtuși de puțin pârtiile, ci Masivul Parâng.
Favorita din serie:
Favorita nr. 2
Zona este absolut superbă și mi-a devenit atât de dragă încât… îmi zâmbește tot timpul :).
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”15″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Costuri?
Schi pass-ul e 85 lei/ zi (adult) sau 75 lei/ zi (elev/ student) sau 210 lei/ 3 zile (anul 2016).
Am găsit aici toate tarifele pentru sezonul 2016-2017, iar pentru 2017-2018, întrucât sunt probleme cu atribuirea contractului pentru administrarea pârtiei, nu se știe nimic încă.
Affordable, aș zice, prin comparație. Atenție, marțea nu merge gondola. Pentru mai multe detalii – mai există și site-ul lor aici, însă nu știu cum devine cu actualizarea informațiilor.
În primăvară (2017) am fost și cu Suri (5 ani și-un pic la moment) și deși mă temeam că va fi destul de greu din punct de vedere logistic, ne-am distrat de minune și am folosit cu foarte mult succes și orele Școlii de Schi Transalpina ce are baza pe platou, sus, la capătul gondolei. Însă despre Transalpina Ski Resort cu copiii aș vrea să scriu o postare separată în curând.
În orice caz, ceea ce e bine de știut și luat în seamă este că este musai să ai o mașină cu care să te deplasezi în zonă, dată fiind distanța între cazare și pârtie. Preferabil 4×4 și/ sau lanțuri la îndemână, pentru siguranță. Umblă vorba că exista și un bus vâlcean, însă nu am putut verifica informația.
În rest, toată atmosfera a fost ca într-un basm de iarnă. Și a nins, Dumnezeule, cât a mai nins!
Căbănuța dragă.
Cât despre aglomerație… e-adevărat că suntem de miercuri aici și drept urmare ne-au stat sub ceară numai pe pârtii aproape goale și deci numai ale noastre. Tot adevărat este că sâmbătă am chiulit de la aglomerație (uriașă, ea) din motive obiectiv-subiective și ne-am întors în timp cu 30-40 de ani într-o distracție generalizată – urmatoarea postare. Așa trebuie să vii aici – în timpul săptămânii – astfel încât să te poți bucura 100% de loc, ca de altfel în multe alte zone de schi din țară…
Am avut și ceva aventuri, căci nu se poate fără… Un mic accident pe pârtie, ocazie cu care am stat puțin de vorbă și cu domnii de la Salvamont, în refugiul cel nou, spațios și modern de sus. Și iarăși revin la cât de drăguți sunt oamenii în zonă, căci simt nevoia să subliniez acest lucru – am găsit aici o atmosferă generală fundamental diferită față de cea de la noi + 150 km mai la nord. Și culmea, unul din baieții de la gondolă cu care am stat de vorbă îmi spunea că este total impresionat atunci când vin turiști din București și spun cât de frumos e la Transalpina și ce bine se schiază, de parcă acest lucru (adică faptul că turiștii sunt din București) ar fi măsura obiectivă pe baza căreia se face judecata unui astfel de loc. Off, nu acesta este criteriul unei judecăți de valoare corecte, câtuși de puțin. Ce primești vs. ce dai și cum te simți acolo, acestea-s criteriile. Și calitatea umană. Atât a ta ca oaspete cât și a celuilalt, ca gazdă. Nu știu. Eu am avut doar experiențe faine acolo, chiar dacă raspândite ca satele acelea prin Apuseni… Așa că una-peste-alta, îmi place mult locul, deși stiu că sunt guri care vor critica această părere.
Așa că dacă nu știți pe unde să mai mergeți la schi în Romania… Eu una o declar cea mai faină stațiune de schi neterminată din România, chiar dacă Poiana Brașov are mai multe pârtii (nu întotdeauna însă și practicabile în conditii bune, bașca permanenta călcare în picioare). Eu zic că n-o să vă pară rău. Iar datorită altitudinii, se schiază până târziu în primavară (martie, aprilie). Iar vara drumeții și bicicletă…
Ultimele ture, seara
Și harta montană a zonei (sursa www.tenereclub.ro).
Urmează povestea rasu’-plansu’ de pe pârtiile și instalațiile din Stațiunea Parâng, unde am ajuns în același week-end de pomină, în urma unui viscol uriaș care a paralizat alimentarea cu energie electrică în tot Jud. Vâlcea. E de povestit cum ne-am întors noi în timp cu 40 de ani la un singur munte distanță, într-o singură zi. Și cum se întamplă de fapt pe bune lucurile în Romania anului 2015, căci toată imaginea aceasta idilică din păturica aceasta de la suprafață… știm cu toții că este ruptă dintr-un film de groază de fapt. Ne vedem pe pagina următoare.
PS: Și uite și un articol aici care mi-a sărit întâmplător în ochi imediat dupa ce am terminat de scris acest articol (în mașină, la întoarcere).
