Abingdon-on-Thames. Rural England

You’ve got to love England. Absolutely love it :). Pe bune ca ar trebui sa scriu postarea asta in plain British English, ca sa sune exact asa cum a fost si week-endul nostru, dar stiu ca ar fi dificil de urmarit, asa ca o las pe romaneste mai bine.

Iarasi pe drum? Pai cam da. N-am desfacut bine bagajele de la Straja ca a trebuit sa ne suim din nou in avion, de data asta pentru un eveniment deosebit de frumos in familia noastra, acum in premiera across-the-border extended. Ne-am globalizat cum s-ar spune :). Am trait s-o vad si pe-asta :).

Si am trait sa vad si o picatura de Rural England. Ma rog, nu chiar atat de rural pe cat o caut eu, exagerez putin, dar macar tendinta de a iesi din metropola iata ca a fost respectata. Real Rural England la vara.

Abingdon-on-Thames este un orasel micut, vechi, un asa numit “market town” de pe Tamisa (aceeasi Tamisa, da), care e pe la vreo ora jumate-doua cu masina de Londra (cam 100 km) si la in jur de 10 km de Oxford (unde am ajuns si noi juma’ de zi Vineri). Vechi-vechi, pentru ca am impresia ca e cea mai veche asezare locuita din Marea Britanie, cu o istorie inapoi cam din Epoca Fierului asa.

Nu stiu cum isi inchipuie altii oraselele mici si vechi din Anglia, dar eu l-am gasit pe asta exact ca in inchipuirile mele. Mic dar larg, vechi dar neprafuit ba chiar foarte verde si roscat, bine conturat :), foarte englezesc, linistit si conservator, asa. Cred ca foarte conservator :). Un oras in care lipsesc cu desavarsire agitatia, cosmopolitosenia, imigrantii sau amestecarea culturala a popoarelor. Plain British de la radacina, cum ar veni. E-adevarat ca media de varsta nu e neaparat atractiva (in acest moment cel putin) :), dar asta nu e important.

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

Important este aerul englezesc si oamenii in esenta foarte faini si relaxati, care chiar cred ca apuca sa enjoy life (v-am zis ca trebuie sa scriu pe English, ca-s mai potrivite cuvintele de 100 de ori). Ce mult se cunoaste, chiar si in vacanta (coroborat deja cu experienta de trai in UK relatata de familie de data asta) diferenta de stil, de atitudine towards life, de mod de a privi viata fata de cum suntem noi. Eu sunt apropiata de Marea Britanie prin formare si pentru ca de mica am avut lumea respectiva aproape de suflet, poate ca de aceea tot ridic in slavi treaba :).

Cam asa isi arunca oamenii brazii la sfarsitul sarbatorilor, downtown, in mod organizat 🙂

A fost un week-end foarte pe fuga, de joi seara pana duminica dimineata – in care am avut si pe parinti si pe inca o praslea cu noi, dar sa stiti ca intreaga iesire a fost o mega-experienta in sine, pornind de la locul in care am stat, service-ul ortodox tinut in limba engleza si putin diferit fata de al nostru, si culminand cu balul, cum ar spune Suri. Aici merge cel mai bine expresia “Am trait s-o vad si pe-asta”. Bal in UK. Cu eticheta. Serioasa. Cu masini si autobuz de epoca. Cu program si desfasurator si tot tacamul. Cu speech si toast si fotografii tip clasic pe scari. De la 2 la 7 dupa-amiaza. Ce daca unstoppable Suri era singura (latino style) care se auzea zgomotos la 100 decibeli 🙂 in capul mesei in mama linistii deranjate doar de clinchetele tacamurilor in farfurii, calarind scaunele/ mesele pentru ca: mai voia suc, ciocolata, bomboane, baloane, sfori mai lungi, TORTUL ETAJAT, pe scari si alte asemena de va jur ca, oricat de razvratita as fi eu impotriva etichetei in general, imi venea sa intru in pamant si nu stiam cum sa o mai scot din sala de bal, mai ales dupa incidente de genul: spart “n” baloane, agatat candelabru vechi cat orasul cu sfoara si tras de el pana spre limita rezistentei la balanganire, nenumarate certuri galagioase cu verisoara-sa… care o stiti pe Suri stiti EXACT la ce ma refer 🙂 :). Pe motivul asta a trebuit orisicum sa plec cu putin inainte de terminarea evenimentului :). Dar si ce daca, a fost foarte foarte fain, bravo nene :). Felicitari si Be Happy, nu? Inca n-am foto, desi mi-au fost promiseeee (…?!), pentru ca mie mi-a fost imposibil sa fac orice cu aparatul in seara evenimentului.

Revenind la oile noastre, iaca 2-3 informatii despre Abingdon daca treceti vreodata pe acolo. Oraselul e turistic-enough, cu cateva atractii istorice interesante iar locul in care am stat e cu adevarat deosebit ca si amplasare.

Abingdon Abbey – sau ce a mai ramas din ea – e desigur landmarkul orasului. Abatia Benedictina a fost teoretic construita pe la anii 675, insa din biserica propriu-zisa nu a ramas mai nimic iar “ruinele” de mai jos sunt de fapt construite prin anii 1920, reconstituind aparent o parte din constructie. Insa o parte din alte cladiri apartinand abatiei mai exista inca, in doua grupuri: unul fiind The Abbey Gateway si celalat cu cladirile Checker si Long Gallery unde nu am apucat sa ma duc 🙂

County Hall Museum (sau o bucata din el, ma rog :), primaria cum ar veni 🙂 )

St. Nicholas Church

Abbey Gardens

Sau inca vreo 2 gazoane perfecte de luna ianuarie, ca, mor, la astia pana si gazonul e perfect in mijlocul iernii (clima potrivita, deh 🙂 )

Abingdon Bridge si St. Helen’s Church next time :). Si daca sunteti pasionati de istoria Angliei uite aici mai multe info pe Wiki sau pe site-ul oficial al orasului.

Locul unde am stat, Cosener’s House mai exact, mi-a placut intr-un mod deosebit tocmai pentru ca este rupt din acelasi film roscovan si pietruit :), cu un gazon perfect pentru cricket 🙂 🙂

Click pe foto pentru slideshow

Ii mai stiti pe Alice in Tara Minunilor si pe Humpty Dumpty? Cam asa 🙂

Am incheiat tipic cu niste acte nici macar ale mele (deci cu atat mai grav) uitate la check-in despre care mi-am dat seama ca le-am uitat fix inainte de imbarcare, drept pentru care am luat la picior reversed-style si in maxim contratimp aeroportul din Luton. Dar le-am gasit si recuperat, ha! :). Ce sa-i fac, asta e, spaima aeroporturilor/ calatoriilor/ ce mai vreti voi. Nu-mi dati niciodata acte-chei-pasapoarte-orice fel de stuff pe mana ca vad ca nu pot garanta pentru nimic. Se pare ca mi-am depasit cu mult profesorul :).

Si tot albumul foto aici

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]