Un Ciucaș cu Mine

[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]
Traseu: (Cheia, DN1A) – Cab. Muntele Roșu (1280 m) – Vf. Muntele Roșu (1765 m) – La Răscruce – Șaua Gropșoarele – Cab. Ciucaș (1560 m) – Cheia (DN1A)
Marcaj: Triunghi Roșu (TR) (până la Răscruce) + Cruce Roșie (CR) (până la Cab. Ciucaș) + Cruce Albastră (CA) (până în DN1A)
Durata: 3-4 ore (calcul aproximativ)
Când: 30 Aprilie 2016 | Cine: Eu | Tură de 1 zi
[/fusion_tab][/fusion_tabs]
Avantajul când ai o zi de naștere într-o dată ca a mea este că în ziua aceea va fi vacanță sau sărbătoare tot timpul. Adevărul fie spus, îmi place data nașterii mele muuuuult mai mult decât evenimentul în sine; întotdeauna mi-a placut și mi s-a părut faină. Alături de nume, face parte din suma lucurilor despre mine pe care nu mi le-am ales singură care pur și simplu îmi plac.
Ca și garnitură “on the side”, în curând începe epopeea LIA. Mi-aș dori să se rezulte să scriu despre ea, pentru cei mai interesați și avizi de detalii medicale dintre noi, dar eu nu mai promit nimic având în vedere rata de 1 articol/ 4 luni. În ritmul ăsta, după 2 articole voi fi deja pe picioare și din nou prin cine știe ce coclauri, cu voi habar n-având că între timp de fapt m-am operat la genunchi și am facut juma’ de an de recuperare după aceea. Așa că cine știe despre ce o să scriu data viitoare… Căci sunt și eu de o inconstanță…:)
Trecerea în luna Mai și a lot of things considered, inclusiv pe Doamna LIA, așa să-i rămână numele, mi-am spus eu mie însămi să o tulesc un pic pe munte atâta timp cât mai pot. Și nu oricum, desigur.
Așa că în ultima zi al celui de-al 17-lea-18-lea an al vieții mele, am mobilizat o haită de părinți și copii sus la deal printre poieni și brazi (articol separat în capitolul Drumeții cu Copiii și Educație Montană), iar mai apoi pe mine însămi mai departe, pe creste și munți și prin păduri de brazi.
Unde? Vorbesc despre Ciucaș, un loc mic și atât de aparte pentru mine…
Technically? Am urcat împreună cu 5 copii și adulții aparținători până aproape de Vf. Muntele Roșu, iar mai departe m-am făcut nevăzută cumva ad-hoc, cu un singur SMS despre ruta-mi propusă (lucru important pe care de altfel îl recomand a fi făcut oricând se pleacă pe munte – în echipă sau nu – astfel încât să mai știe și alții pe unde e planificată tura, e lesne de înțeles din ce motive).
A pleca singur pe munte/ în drumeție nu este cel mai recomandat lucru din lume, să ținem minte asta cu toții – însă când traseul propus este unul facil, deseori parcurs, locurile sunt arhi-cunoscute, vremea ok, experiența este corespunzătoare și echiparea pe masură, iar tura nu prezintă cine știe ce dificultăți tehnice, eu consider că există anumite beneficii (personale, necuantificabile și neaplicabile altora) care surclasează anumite riscuri asumate. Așadar insist pe necesitatea unei bune capacități de analiză obiectivă în materie de putință, cunoștințe și context – și nu recomand aventuri de genul antamate de către cei mai neobișnuiți cu muntele. Am zis :).
Acum că disclaimer :), pot să continui.
Pe vremea lui Ciucaș Trail Running 2010 am alergat mare parte din tură singură și am regăsit în asta ceva suficient de pe limba mea încât să îmi mai doresc și suplimentar. Creasta Sudică din Crai – approach minimal – împreună doar cu Raluca în doua zile de marți și miercuri pe un munte pustiu au întărit feelingul. O tura foto de una singură în zona Caraiman cu întoarcere pe Brâna Mare a reîmprospătat sentimentul. Doza de opiu, cum ar spune o prietenă.
Fără prea multe comentarii m-am șutit uitându-mă la ceilalți cum coborau, iar eu am continuat mai departe înspre locul din creastă denumit “La Răscruce”, aflat cam la vreo oră și un pic de mers în față, cu planul de a coborî la Cabana Ciucaș și mai apoi cumva până la un acces auto. Am evaluat că planul meu inițial cu Creasta Zăganului nu este fezabil din motive legate în special de vreme și de norul suficient de negru și gros și jos deasupra sa încât să mă facă să ma gândesc de două ori dacă îmi doresc cu adevărat să mă tune în creastă de una singură sau mai bine nu.
Insidedly? Este ceva anume în liniștea locului amestecată cu vizualul locului amestecat cu mirosul locului amestecat cu proprii pași amestecați cu propria gâfâială amestecată cu neclinitirea popasului amestecat cu propriile gânduri amestecate cu provocarea amestecată cu vectorul libertății care este addictive. Atât.
[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Așa mi-am încheiat primii 35 de ani.
(Iar faptul că în creastă m-am întâlnit cu ceilalți singuri drumeți în potecă din ziua aceea în persoanele unor amici la fel de surprinși ca și mine că ne întâlnim în vârf de munte, cu care am continuat drumul până la cabană, este just another funny & synchronic highlight of my experience).