Week-end la Malaiesti

[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]
Traseu zi 1: Cab. Gura Diham (982 m) – Cab. Poiana Izvoarelor (1455 m) – Pichetul Roșu – La Prepeleac (1760 m) – Traseul Take Ionescu – Cab. Mălăiești (1720 m)
Traseu zi 2: Cab. Mălăiești – La Glajerie – Cab. Diham – Cab. Gura Diham
Marcaj zi 1: Bandă Roșie (BR) + Triunghi Roșu (TR)
Marcaj zi 2: Bandă Albastră (BA) + Cruce Albastră (CA)
Durata zi 1: 3,5-4 ore (1 oră până la Pichetul Roșu)
Durata zi 2: 5 ore
Când: 29-30 Martie 2014 | Cine: Eu, Adi, Razvan, Paul, Lili, Edi | Tură de 2 zile
[/fusion_tab][/fusion_tabs]

“Hai ca astept sa se termine randul asta de haine la masina si vin”, am auzit la 12:10 cand eu, grabita si stresata ca de obicei, intram cu capul mare si urechile infundate pe centura dinspre Chitila. “In 20 de minute sunt la tine”.

OK, zic, ce bine, o sa plecam la si jumate, inca juma’ de ora castigata. Perspectiva inca unei seri (ca sa nu zic nopti) pe Take (inca sunt restanta cu povestea de atunci) nu imi suradea catusi de putin, mai ales ca stiam ca ninsese (ok, putin, dar ok, Take nu e chiar cel mai indicat traseu iarna) asa ca hotaraseram ca avem ca varianta Ultima Cabina – Babele – Omu – poze la apus – Hornuri – Malaiesti, dar nici perspectiva de a ma lalai prea mult pe-acolo nu ma incanta teribil la moment, cu toate ca o serie de foto la apus de la Omu imi ocupa mintea de vreo cativa ani incoace (si tot nu apuc) si ca orisicum ne luam la noi tot echipamentul. Dar eram dupa cateva zile ciudate si creierii mei erau ocupati cu tot felul de tampenii ce sa zic.

Zis si facut. Urc repede, strang ce mai am, cobor si astept. Astept. Astept. Pe la 1 nu mai am rabdare si sun. “Ce faci nenica, mai vii azi?”.

Apare intr-un final si pick-up-ul tip tuk-tuk Koh Tao in coltul strazii, schimbam la viteza bagajele dintr-o masina in alta si hai. Jumatatea mea de ora se scursese deja prin fata blocului pe-acolo… Si-asa tura asta mi se parea chinuita din prima: nu puteam pleca dimineata impreuna cu tot grupul, mi-era jena de muream ca plecam de la petrecere, ca ce-or sa zica ceilalti, stiam ca o sa imi fie rau, stiam ca o sa ma prinda noaptea pe drum, stiam ca joi o sa ninga peste un ghetus si ca dupa aia o sa fie cald, stiam ca n-o sa vreau sa urc prin Glajerie cu atat mai mult pe noapte, mai multe. Dar stiam ca sambata si duminica vremea se anunta excelenta, stiam de peste 1 luna ca in weekendul asta ne adunam mai multi si ca o sa fie frumos, stiam ca vreau sa ma trezesc dimineata la munte, stiam ca nu o sa mai apuc sa merg sa stau o noapte decat prin mai-iunie. Un taler cat se poate de impartit. Asa ca fiecare minut in capul meu conta mult mai mult decat ar fi fost cazul in mod real. Noroc ca am reusit totusi sa ma obiectivez si sa zic ca odata ce am decis sa merg, merg si mai vedem pe traseu, doar nu e prima oara cand merg pe-acolo. Si sa il ascult pe “inner me” si sa fac ce pofteste acesta. Deci am uitat de stres imediat ce ne-am pus in miscare.

Am ajuns la Busteni la cabina numai ca sa ma intampine un cioflingar din ala care face ture la Pestera cu jeep-ul sa imi atraga atentia ca ultima cabina spre sus a fost la ora 15:00 (era 15:15 si usile incuiate, eu stiam prost ca la 15:45 si nici nu imi trecuse prin cap sa mai verific) si ca daca nu vrem cu masina. Multumesc dar nu, ma duc pe jos :).

La Gura Diham am ajuns pe la 4 fara un sfert, i-am sunat pe ceilalti dar n-am reusit sa vorbim, asa ca am decis pe baza a ceea ce a vazut ochiul nostru pe sus + caldura de afara ca totusi Take este varianta de urmat. Ne-am echipat si pe la 4 si un pic am plecat.

Zis si fugarit. Adi saracu’ mai voia sa faca si el o poza, sa puna pe facebook… era asa frumos afara, asa soare prin padure…

Fara mila am fost. Nu l-am lasat sa se opreasca pana la Pichet unde m-a intrebat el daca nu vreau sa ne oprim totusi pentru un biscuit si o gura de ceai… (asta dupa ce i-am facut capul calendar 2 zile la rand cu tot ce imi trecea prin cap legat de aceasta tura). Ne-am oprit si pe la 5 jumate am plecat si din Pichet dupa ce am reusit sa aflam cum au ajuns ceilalti si ce urmau sa mai faca.

Pana la Valea Bucsoiului n-am avut parte de zapada deloc. Mai multa zapada pe portiunea respectiva a fost in Noiembrie. De la Valea Bucsoiului incolo insa toate valcelele erau acoperite cu zapada, dar poteca fusese deja facuta de altii inaintea noastra. Zapada excelenta, stabila, fara gheata pe traseu (desi ne asteptam sa fie). Intre valcele pe poteca de coasta aceasta se topise in mare parte. Bucata de urcus pieptis pana la Prepeleac era acoperita de un strat de vreo 20-30 cm, iar la Prepeleac am facut o pauza scurta de re-echipare, ne-a intampinat o vantoasa taioasa si a inceput sa se insereze.

Pe drum pana acolo ne intalniseram deja cu un grup in Valea Bucsoiului si cu inca un tip putin mai incolo – pe care aparent Adi il cunostea deci au stat de vorba.

De la Prepeleac pana la bancuta am mai facut un pic, iar la bancuta am facut pauza de ceai si ciocolata si am decis sa ne punem coltarii just to be safe and easy pe portiunile urmatoare pe care le stiam mai expuse (se innoptase deja).

Zapada nu era foarte multa, dar nici putina, acum si pe poteca nu numai pe valcele, dar gheata deloc. Am trecut rand pe rand valcelele cu probleme, lanturile erau majoritatea in afara de unul ingropate in zapada. Repede am trecut de portiunile mai dificile, oprindu-ne aproape de fiecare data sa evaluam cam cum te duci daca din nefericire ti se intampla sa cazi, sa rupi o avalansa sau sa aluneci pe acolo, si pe la 8 eram deja in fata cabanei cercetand stelele.

Am stat toti 8 intr-o camera de la etaj. Prima oara pentru mine cand am dormit in cabana la Malaiesti (pana acum am fost doar cu cortul), mi se pare ca e destul de bine gospodarita, curat, ok. Cabanierul are camasa spalata si bine calcata de fiecare data 🙂 si nu e prima data cand observ asta.

Okay… Am ajuns, am cunoscut lumea pe care nu o cunosteam deja, am mancat si in scurt s-a facut tarziu. Sus in camera am repetat noduri, mie deja mi se incetinise mintea, dexteritatea & all, baietii astia se miscau mult prea repede pentru mine :), si la un moment dat s-a stins si lumina.

Afara, pp si schlaffen, desi nu mi-era somn deloc. Locul meu era sus si nu am dormit aproape deloc din varii motive, rau, cald (cald, nene), nas-ureche infundate deci capul mare si in semi-adormirea mea nu stiam ce am facut cu ochelarii si tot nu reuseam sa ii gasesc. M-am frichinit toata noaptea scuze :). In final am adormit si aparent in urmatorul moment a inceput sa se frichineasca Adi care s-a trezit si a plecat pe-afara. Era 6 :).

Ceva mai tarziu (foto Adi Badea)

Dupa ce am stat pret de o ora pe marginea patului incercand sa ma dau jos si tot mestecand ideea de a urca pe hornuri si a cobori pe V. Morarului, am mestecat-o pana am scuipat-o si bine am facut ca nu era ziua potrivita pentru mine. Am decis sa o mai lalaim pe la cabana si sa ne intoarcem cu ceilalti. Paul nu era nici el in cea mai mare forma (idem capul mare, antibiotic & all), deci el a zis pass la orice incercare de a mai urca pe sus. O parte au plecat mai devreme, iar noi 6 ne-am splituit. 3 au plecat la plimbare fara scop, 3 au ramas sa ne astepte si sa plecam impreuna.

Caldarea Malaiesti, vedere catre Hornuri

Si catre Bucsoiu

Tura fara scop s-a transformat repede in aplicatie practica + sedinta foto :). Baietii au facut caderi in piolet pana s-au udat practic DE TOT. Eu am stat pe margine, again, mestecand din nou in gol :). Macar au rezultat foto si bucurie maxima, mi-a placut mult sa ma uit la ei.

Cum intalnirea era la 12:30 si cei doi erau uzi pana la piele, dupa tura de derdelus ne-am strans catrafusele si am plecat spre Diham via Glajerie, nu fara o noua mica pauza la cabana.

Refugiul Salvamont

Desi nu era neaparat o prioritate, mai voiam sa merg prin Glajerie sa imi aduc putin aminte de ce l-am injurat noi pe Florin Popa cu atata patima pe vremea cand aveam 16 ani si am facut unica data acest traseu, de la Diham catre Malaiesti. Mi-am adus aminte. Si cred ca aveam ceva dreptate. Nu e cel mai spectaculos traseu, dar acum prima bucata prin padure (coborarea de la Malaiesti pana la punctul “La Glajerie”) nu mi s-a mai parut neaparat urata, e un drum lung prin padure de vreo 2 ore, pe care acum l-am petrecut relaxat la plimbare. E-adevarat ca la urcus sigur pare lung si plictisitor si interminabil.

Asa s-ar termina daca vii de jos 🙂

De la cabana poteca incepe sa coboare si conditiile propriu-zise erau mai dubioase chiar decat pe Take (in sensul ca era mai multa gheata adunata, dar ma rog, daca te impiedicai si cadeai, cadeai in poteca nu te duceai la vale 200 de metri cu capul in jos). Trece prin varii poieni foarte frumoase, care inca erau acoperite de zapada si insorite erau numai bune sa te opresti si sa te gandesti cat de frumos poate fi in unele locuri.

Asta cred ca e Poiana Malaiesti Izvor, desi e posibil sa gresesc (mi se pare ca e cam sus fata de unde am citit ca tre’ sa fie)

Inca o lumina frumoasa din prima parte a traseului de coborare

Aproape tot drumul am facut un fel de brainstorming trecand de la o idee la alta, mai in gluma mai in serios. Ocazie cu care mi-am dat seama de un lucru.

Stiti ca multi ma intrebati sau sunteti nedumeriti de pasiunea asta a mea cu muntele. Care-i treaba, de ce? Ei bine, important dar nu exclusiv, undeva acolo e copilaria mea, sunt mama cu tata si sor’mea, in padurile de pe langa Pichet eu am din nou 8 ani si ma fugaresc cu Georgiana si Fabian in spate la Poiana Izvoarelor. Acolo sunt Papusa si verisorii, sunt taberele de cate 1-2 luni in care ai mei ma uitau la Busteni, e mama care fuge cu noi pe Valea Cerbului cu potopul in spate, e tata care nu intelege de ce naibilor trebuie sa care nenorocirea aia de rucsac-tip-ranita in spate ore in sir, e termosul verde cu setul de cutii de aluminiu de aceeasi culoare, e cartea cu “80 de trasee turistice” a lui Beldie cu foile ingalbenite si flori printre pagini (pe care si acum o am), acolo miroase a rasina si brad si acolo e bine. Ia uite ce filozofeli :), dar ma bucur teribil ca mi-au venit in cap, sunt lucruri frumoase really.

Revenind, desi tura initial a fost gandita “tura foto”, n-a mai ajuns sa fie asa, mi-e mila doar de Adi care si-a carat cate nici nu va puteti imagina, de la casca, piolet, coarda pana la trepied, blitz extern, incarcator si alte nenorocori de echipament. Lasa ca i-a prins bine ca antrenament. Oricum m-a innebunit: la fiecare tura mai vine cu cate un gadget, cu cate un pinhole, cu cate ceva; de data asta busola intr-o serie de 20 de foto…

Ultima foto facuta de mine – cam slab in tura asta cu pozele cum spuneam

Dupa o scurta-lunga pauza intr-o poienita, pe ultima bucata pana la Diham mi-a venit sa plang. Si la propriu si la figurat. Un urcus oribil interminabil pieptis pe o poteca defrisata, desfundata si dezolanta. Zici ca eram in rezervatie? Ca respectivii copaci marcati/ taiati erau uscati si se facea o reimprospatare a padurii? Nu cred. Cred ca se taie la greu si se fura la greu si ca nimeni nu face nimic sa ii opreasca! Si ma gandesc ca in 50 de ani toate amintirile mele din copilarie si tot mirosul de rasina o sa se duca pe apa sambetei si nimeni n-o sa mai aiba ce sa faca atunci. Si uite cum mi se strange din nou inima. Bucatile astea de traseu imi creeaza o stare proasta la propriu, cred ca sunt prea sensibila la mediul inconjurator really.

Am ajuns la Diham pe la 4? 5? cat sa fi fost nu stiu dar inca era soare si frumos afara. Ceilalti din grup in afara de mine si Adi se opreau acolo. Am stat ce-am mai stat, o busola, o harta cu fata la Ace si la Bucsoiu, apoi ne-am luat la revedere – mai aveam vreo ora prin padure pana la masina, care s-a scurs super rapid “pe langa conducta” (poteca merge pe langa conducta de apa), imaginandu-ne un ski de tura. Am ajuns inapoi la masina pe la 6-7? nu mai stiu si mai apoi direct acasa unde Surina s-a cam suparat pe mine ca am disparut din peisaj. Am gasit-o evident behaita si rapid a trebuit sa trec din modul “copil” in modul “mama”.

Cu toate astea, tura a fost excelenta. Care tura nu e?