Tag:Scrapbook

Acest 2020

Acest 2020

Anul în care lumea a devenit deodată mică.

Un examen al pauzei de la normal. Sau cum să-i mai zic? Anul în care s-a trăit cu ziua? Anul în care eu una am pierdut aproape de tot exercițiul (joaca?) scrisului, alături de cel al destăinuirilor și în care ciclul montat-remontat s-a repetat de zeci sute de ori din cauza piulițelor slăbite și uneori desfăcute ce tot țineau morțiș să apară chiar și în structurile cele mai importante? Cam ca la un joc Mecano al cărui rezultat final nu reușești să îl închegi ca lumea pentru că se tot slăbesc legăturile între piese.

Citește
Acest 2019

Acest 2019

31.12.2019, 06.49 AM. Beznă. Zăpadă. Friguț. În vanul de nouă locuri al lui Florin cântă pe românește o tipă și este o atmosferă de tip road trip prin Alpi. De fapt rulăm printr-o pădure din Carpați, dar mă simt absolut la fel, oricum, ce bine.

Acum câteva zile eram ferm convinsă că, la fel ca și anul trecut, voi pune capac peste această mini-retrospectivă a lui 2019 care, credeam eu, nu va ajunge să vadă lumina zilei nici anul acesta. Acum sunt la fel de convinsă că îmi va părea rău dacă nu o finalizez, ba mai mult, răsfoind un pic în urmă, constat că îmi pare la fel de rău și pentru lipsa lui 2018 din filmul rezumatelor care am eu impresia că ar rămâne printre puținele impulsuri care ar mai mișca din loc izolinia rectilinie care s-a așternut peste imaginile și cuvintele mele.

Citește
Acest 2017

Acest 2017

Dacă tot nu m-au urmărit “momentele” în care să scriu cine știe cât despre aventurile lui 2017, poate acum în 2018 să fac o mică recapitulare, în speranța vie că voi reuși să mai scot la suprafață măcar o parte. Am fost destul de aspru mustrată de sărbători legat de “prestația mea pe blog”… Ce să fac și eu, oameni buni, m-am mustrat și eu la rândul meu, însă am contrabalansat cu mine însămi ca să zic așa. Din păcate […]

Citește