Doisprezece ani de blog

12 ani de blog, aniversați săptămâna trecută

De vreo două săptămâni mă tot bâzâie un reminder. Inițial l-am ignorat total, însă apoi am zăbovit puțin asupra sa și am decis că totuși nu aș vrea sa îl las să treacă și să se piardă iarăși în fluxul tranzitoriu zilnic.

Pe 4 oct 2010 trimiteam prietenilor și familiei un mail complicat cu multe instrucțiuni pentru a-i invita să citească ceea ce atunci se numea “Pagina de Amintiri Colective” – o colecție de fotografii și istorii doar de noi știute pe care mi-am dorit mult să o putem păstra la îndemână pentru acele momente în timp în care vom dori să ne uitam puțin în urmă… tot la noi, diferiți și tot aceiași, păstrând aproape frumoasele conexiuni care ne leagă.

Încet-încet, registrul s-a schimbat, denumirea la fel (scopul mai puțin), iar o parte dintre Amintirile Colective s-au transformat în Imagini și Cuvinte (Images & Words), denumire inspirată de albumul cu același nume al celor de la Dream Theater, lipiți în general (și în particular) de sufletul meu. Vreme de câțiva ani am reușit sa rămân oarecum constantă în relatări și să îngheț așa cum m-am priceput și eu mai bine felul în care m-au primit și am văzut lumea, natura și oamenii de lângă mine, atât în scris cât și prin lentilele camerei foto, după caz. Mai apoi, timpul mereu limitat și folosit mai degrabă pentru a trăi decât pentru a relata a făcut din articolele mele apariții rarisime, mult prea puțin frecvente și cu mult prea puțin conținut față de ideile și idealurile mele mărețe. Cred că am scris de o mie de ori mai multe articole în capul meu decât am reușit vreodată să pun pe hârtie, nemaivorbind de fotografii… și realmente nu știu când și dacă va veni vreodată clipa în care să fac din scris o constantă, deși mărturisesc că este una dintre cele mai mari plăceri ale mele.

Anul trecut nu m-am mai regăsit în denumirea blogului, purtată vreme de 7-8 ani din cei 12. În ultimii ani am încercat să focalizez ceva mai încet și să nu mai fac din fast forward butonul preferat al cotidianului. Nu reușesc mereu, agitația zilnică și firea mea explozivă mi-o iau deseori înainte. Și totuși…

Odată cu schimbarea unor tehnicalități, am schimbat și denumirea blogului – acum Slow Focus. Multe sunt lăsate în urmă pe site, așa este, iar acum scriu chiar și mai rarisim decât înainte. Dezideratul însă rămâne. Propria-mi impresionabilitate nu mai zic. Până la urmă, gândesc eu, rarisimul poate fi trecător și el, în timp ce starea generală de spirit rămâne.

Alaltăieri, aniversând (?!) și obturând colorat Bucșoiul. Vă mulțumesc, dragilor, că-mi sunteți în continuare aproape.