Avalanșa

O zi de excepție care no way, nu, nu încape într-un metru cub.

Văd un nor fin de vată amestecată cu praf de zahăr rostogolindu-se pe micul vâlcel, îndesind ninsoarea și așa abundentă. Îmi dau seama ce-i cu el și cu toate astea în primele secunde încremenesc. Rămân înțepenită de uimire, față în față cu pulberea, fără să clintesc… nu pot… creierul meu nu dă mușchilor nicio comandă de acolo de sus, de la turnul de control. Ce liniște sufocantă… Prima avalanșă cu care mă întâlnesc vreodată. Nu pare a fi foarte mare, curge încet pe vâlcel în jos. Las placidă imaginea ei să mă atace, iar secundele se dilată și se rotunjesc în minute întregi. Sunt safe între copacii deși. Și totuși norul de zăpadă se dispersează către noi… mai bine mă țin. Vine cu greutate dar fără viteză și rostogolește la vale bulgări și crengi. Deci așa curge o avalanșă… Se oprește în dreptul nostru, la mai puțin de 100 de metri, mai încolo pe coastă. Uimirea se transformă în zâmbet. Văd o jachetă albastră. Și un fes portocaliu. Unde-s cei din spate? Tremur puțin? Ce fel de zi e asta?

Mai târziu râdem. Facem haz de trenul ratat și ne gândim cu toții “Ce bine, poate, că l-au pierdut?”.

Avalanșa a trecut pe lângă noi la câteva minute după traversarea primului vâlcel, în drumul de la băncuța cu izvor către Refugiul Coștila.

Cu o zi înainte, ora 23.00, acasă. Lumea doarme. Hai să pun din bagaje. Până la urmă am renunțat la toate planurile pe sus, prognoza nu e deloc potrivită. O să mergem pe undeva prin pădure pe la bază, mai mult pentru foto. Hai să pack lite, cum s-ar spune.

Iau telefonul. Deja nu mai pot urmări tonele de mesaje de pe grup.

– Băi Adi (care își petrecea noaptea fotograf la un botez), îmi iau colțarii?

– Nu-i mai pune, zice el, care trecuse la fel de atent ca și mine prin sutele de mesaje adunate pe grup.

– Bine, zic, și ezit când îi scot din rucsac. Dă-i încolo, că ne plimbăm prin pădure. One of those thoughts care nu s-a materializat atât de mult încât să se și oprească în creier.

Ora 05:15, acasă. Pun bocancii de iarnă ai Ralucăi, aproape noi și nepurtați, găsiți întâmplător în dulap, rămași la mine after all. Ce bine! Mă urc în taxi și pornesc printr-un peisaj de poveste care mă va însoți mai apoi toată ziua.

Ora 05:40, Gara de Nord, peronul 9. Sunt prima. Beep. Adi cu Raluca nu știu dacă ajung la tren. Mai trec 5 minute, apar Răzvan cu Lucian. Iar Paul cu Lili întârzie, e foarte posibil să-l rateze…

… L-au ratat :). Alergând disperați pe peron, apucând totuși să arunce unul din rucsacuri în tren, împreună cu camera foto, dar l-au ratat. Pfiiiu! Râdem… Râd… deci nu mi se întâmplă numai mie. Ce tare! Ce frumos și aventuros începe ziua. Chiar dacă sunt obosită și nu în cea mai bună formă posibilă.

Preț de tot drumul până la Bușteni am parlamentat pe unde să mergem. Tot vagonul a fost înștiințat de planurile noastre. Am trecut pe rând de la Baiului la Azuga la Predeal la Timiș în Postăvaru la Trei Brazi în Piatra Mare la Sinaia la cotă la Poiana Stânii la Diham la Mălăiești la Refugiul Coștila. Au fost date inclusiv telefoane. În final am ajuns să sun chiar și după o sanie cu cai care să ne ducă la Gura Diham.

În spatele nostru, supărare mare. Cei doi sprinteuri nici nu puteau să vorbească la telefon de supărați ce erau. Cumpăraseră bilete la următorul tren și… se stricară locomotiva! Din lac în puț, adică. Ne vedem când ne-om vedea, în ce oraș momentan nu știm…

Printre trăncăneli și contre decidem. Hai înspre Refugiul Coștila, la plimbare prin pădure până acolo unde va fi posibil.

Am plecat ca de obicei de la Căminul Alpin, adică mai precis de la Hotel Caraiman unde am luat micul dejun împrăștiaților grupului. Nu stau să povestesc despre poteca prin pădure, mai bine vă las s-o vedeți singuri. Vorbim despre drumul clasic până la Refugiul Coștila, Triunghi Roșu și la stânga, despre care voi scrie când voi transforma în pixeli serata de pe Valea Coștilei de acum trei săptămâni.

Ce-aș vrea să rețin și eu și toată lumea sunt tonele de zăpadă tip Iarna pe Uliță, tip Andersen, tip Andreescu tip ce vreți voi și reînvierea amintirii iernilor copilăriei mele în care ningea până la clanță și ieșeam cu patinele de gheață pe stradă în fața curții. M-am aruncat în zăpadă de multe ori tura asta, era prea îmbietoare și moale și pufoasă.

Câteva foto în galeria de mai jos.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5px” bottom_margin=”5″ border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Iarna, drumul până la Refugiul Coștila e în general ok, asta până dai de pantele ceva mai abrupte (după izvor în sus) și realizezi că faptul că ai decis într-un moment de aiureală să nu-ți pui colțarii în rucsac a cam fost o tâmpenie. Mai ales că lately stabilitatea mea pe picioare e cel puțin precară – cu puțin timp înainte mi-a reușit un flic-flac în potecă, fix în aceeași zonă, când mi-a sărit dintr-o dată genunchiul, în orteză fiind, mai ales că orteza respectivă e super incomodă la urcuș, mai ales că multe. Așa că fără să-mi dau seama am ajuns să mă chinui ca naiba urcând niște alunecușuri – da, ajută mult colțarii pe porțiunea respectivă – se poate și la bețe/ piolet, dar dacă ești mai împiedicat așa, ca mine, de ce să te riști aiurea?

Am urcat cum am urcat, asta până în momentul cu norișorul pe la picioarele noastre. În mod clar condiția zăpezii îndruma la prudență așadar regrupare și decizii. Paul tocmai se scufundase până la brâu în zăpada proaspăt alunecată și instabilă, zona refugiului se intuia deja printre copaci, dar vedeți voi, între noi și acesta se află Valea Coștilei care este departe de a fi un vâlcel.

Uite ilustrativ, căderea de zăpadă.

Cam pe-aici zona.

Ceasul cam 3 sau 4 după amiază, iar rafalele de vânt ce coborau viscolind totul în cale pe numita vale a Coștilei, împreună cu cantitatea de zăpadă recent acumulată care ar fi stat să cadă cu noi cu tot ne-au făcut să luăm decizia să ne întoarcem din drum înainte de a mai face vreo singură traversare de orice fel ar fi fost aceasta către refugiu, asta pentru a evita să coborâm direct în Bușteni împinși de vânt sau de altceva. Poetic, ne-am întors carevasăzică, responsabili. Însă după ce ne-am bătut puțin cu zăpadă.

La băncuța cu izvorul înghețat are loc un mic festin în urma căruia ne punem în mișcare și nu ne mai oprim până la Căminul Alpin, unde am ajuns deja pe întuneric.

Și gata tura. Cu căciulile ninse cât două degete, prin zăpadă nouă, eu nu mai știu în amintirile mele relativ recente o tură de iarnă așa de frumoasă. Una singură stăruie, pe soare. Un Ciucaș de sărbători, pe-o altă zăpadă proaspăt ninsă căreia îți era milă să îi strici perfecțiunea.

Aș încheia aici. Dar amintirea n-ar rămâne completă fără drumul de o oră în căutarea acelei cârciumi sau fără sala de așteptare din gară și fără jocurile din tren și fără cea mai lungă și imposibilă mimă jucată în ultimii 5 ani.

Și aș încheia și aici. Dar amintirea n-ar rămâne completă fără temele fotografice ale zilei: panoramele verticale. Mulțumim Răzvan pentru temă și felicitări Răzvan, Adrian și Lucian pentru perseverență și pentru faptul că v-ați tinut de ideea cu care am plecat la drum împreună. Paul, Lilu și Raluca nu s-au asumat orișicum, iar scuza cum că eu mi-am pierdut capacul de la obiectiv și n-am făcut decât foarte puține foto în tura asta – deci implicit nici tema – sună a un fel de n-am avut timp să-mi fac tema de vacanță în toată vacanța de vară de trei luni. Așa ca m-am mobilizat și am făcut și eu un crop.

Credite și mulțumiri pentru foto suplimentare: Răzvan Buluș, Paul Păun, Lucian Râșnoveanu, Adrian Badea

Auguri!

[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]
Traseu: Bușteni (Căminul Alpin) (925 m) – spre Refugiul Coștila (1690 m) (doar până la intersecția cu Valea Coștilei) – retur
Marcaj și condiții traseu: Triunghi Roșu (TR) + Potecă Nemarcată
Durată: aproximativ 7 ore dus întors (petrecând seminifcativ de mult timp la poze)
Munți/ Masiv: Bucegi
Taxă de vizitare: da, informații aici
Punct de acces în traseu: Căminul Alpin Bușteni
Activitate: drumeție
Sezon potrivit: tot parcursul anului; pe timpul iernii cu precauțiile de rigoare, atenție la avalanșe
Grad de dificultate: mediu
Dată: 17 Ianuarie 2016
Cine: Eu, Adi, Răzvan, Paul, Lilu, Lucian, Raluca
Tură de o zi
[/fusion_tab][/fusion_tabs]

Ileana Toma January 17, 2016

Outdoor 0

Leave a comment Cancel reply