O Zi Obisnuita pe Coral Coast
…in Sigatoka, un orasel in apropiere de Coral Coast, in Fiji…
Ce sa facem ce sa facem, ca zacuram 1-2 zile in casa asta minunata, dar vad ca nu e de noi sa stam chiar asa degeaba la nesfarsit si sa nu mergem noi la o pietulica, sa cumparam o bananuta, un mangonel, niste lime la a 100-a parte din pretul de la Carrefour (au baut astia la Cuba Libre a-dime-a-barrel ceva de speriat, MARE afacere tropicele astea, combinatia cu Rom Havana din duty free de la Abu Dhabi e si-gur imbatabila la pret :), plus ca in Rakiraki crestea lime-ul fix in fata casei, am uitat sa va spun)… sau sa nu gustam oleaca din viata obisnuita a unui orasel micut dar insemnat de pe coasta sudica a insulei Viti Levu din Fiji.
Asa ca vorbim cu Shaan sa ne puna in van si hai.
Ce frumos e drumul de coasta pana in oras! Cam 40-50 de km cred, tot un peisaj cu flux si reflux extraordinar de puternice si vizibile si colorate (la fel ca si in fata casei, unde apa se retragea cred cel putin 1 km la reflux si aveam un soi de program cu orele cele mai potrivite ca sa mergem pe mare, in functie de momentele in care apa era suficent de adanca, pentru a nu strica reciful). Interesant era ca refluxul crea un curent atat de puternic intr-o anumita zona in mare, incat sentimentul era cel al unui rau de munte care curge pe un anumit canal, cu o asemenea viteza si debit :).
Vedeti valurile? Cam pana acolo se retragea apa. (Foto Irina). Si, da, foto e facuta din fata casei – ca stiu ca nu v-am aratat in postarea trecuta, ca n-am avut la mine. O s-o updatez cat de curand.
Mi-aduc aminte (si poate Zbucs sa aiba o foto facuta din masina pe fuga asa) ca am vazut 2 stalpi de telefon fix in mijlocul marii, probabil mai vechi si nefolositi in prezent, dar imaginea respectiva mi-a ramas intiparita asa de bine in memorie incat chiar vreau sa o retin aici pentru a nu o pierde prin sertare mai tarziu :). Stalpi din aia cu ciucuri in varf, stiti? De pe vremea lui Edison :). Prin apa, uitati acolo de cine stie cand :).
Am debarcat direct la piata – noi dam o raita pe acolo intotdeauna ca asa ne-am obisnuit, deci nici de data asta nu a fost vreo exceptie.
People of Fiji 🙂
Jackfruit 🙂
Si diverse altele (click pe foto pentru slideshow)
[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]
Si mai va. Sunt simpatici oamenii de prin partea locului, va spun 🙂 (click pe foto pentru slideshow)
La sosea 🙂 (tot asa, click pe foto daca vreti sa le vedeti mai mari si in slideshow)
Si bunicii 🙂
Simpatici, nu?
Hai ca am terminat si la piata, am mancat, ce mai facem?
Pai. Cu cateva zile inainte ne ajunsese la urechi si vestea unui turneu international de rugby pentru tineret (Fiji Coral Coast Sevens – destul de celebru in zona), turneu care are loc anual fix in Sigatoka si la care participa multe echipe internationale – baieti SI fete – printre care de data asta Africa de Sud si Statele Unite, de exemplu. Cum rugby-ul e cel mai national (:)) sport in Fiji si cum in grupul nostru sportul e pus la mare pret, haide, frate, la o sămânță cu bere si alune pe stadion, ca pe asta chiar nu o mai facuseram pana acum. Ca la Sala Sporturilor :). Iar cat despre Surina… “Hai-de ro-su! Hai-de ro-su!”
Pana atunci, cu mic cu mare, pe drum (ca a fost lung pe jos pana la stadion :))
🙂
O fi sportul la mare pret in grupul nostru, dar pe cuvant ca habar nu aveam regulile jocului de rugby inainte sa petrec cele 3 ore in tribuna. Nu ca acum as fi vreo cunoscatoare, dar macar pot sa ma dau mare ca am vazut live cum se cafteau aia intre ei pentru puncte. Nu ratati seria de foto de mai jos, bravo Petya – cred ca datorita pozelor tale am vazut si eu de fapt cafteala adevarata ca din tribuna n-am avut ochiul suficient de ager :). (Foto-s putin zoomate, dar sa stiti chiar si asa se merita mult sa le vedeti. Super serie! Click pe foto pt. slideshow)
Dar eu tot nu inteleg pentru ce ar juca fetele acest joc, pe cuvant…
De mentionat ar mai fi ca echipele erau de 7 oameni si reprizele de 10 minute, deci putin altfel decat stas. Si cu aceasta ocazie m-a pus M. la punct si cu cel mai meserias jucator de rugby al tuturor timpurilor: neo-zeelendezul Jonah Lomu. Va invit sa dati click pe link (youtube) sa-l vedeti… si stiti ca pe mine de obicei nu ma impresioneaza chestiile astea. Nenica, unstoppable nici macar nu se apropie ca descriere :). Chiar hilar de la un punct incolo, cum e sa nu conteze efectiv ca sar pe tine 10 insi odata pentru ca tu esti cu 3 capete deasupra lor si, doar cu o mana, intru totul de neoprit in drumul tau catre touchdown?
Deci cam asta si cu rugby-ul – nu esti Fijian destul pana nu mergi si la un meci de rugby, nu? 🙂
De plecat de acolo am plecat cu toata lumea suvoi, pe jos, pret de vreo 2 km pana in oras, pe o ulita incadrata de palmieri, prin soarele frumos de seara – easy going cat cuprinde, o plimbare prin soare cu prietenii.
Na, ce sa vrei mai mult de la o zi obisnuita?
[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]
