Cronica unei zile neanunțate

[vc_row css_animation=”” row_type=”row” use_row_as_full_screen_section=”no” type=”full_width” angled_section=”no” text_align=”left” background_image_as_pattern=”without_pattern”][vc_column width=”1/4″][/vc_column][vc_column width=”1/2″][vc_column_text]

The Shattered Glass

Nimic n-ar fi lăsat să se înțeleagă că suprafața aceea spartă în cioburi printre ale căror tăișuri lumea părea pentru unii atât de limpede ajunsese de fapt bucăți printr-un uriaș cracment. Părea că totul se topise încet-încet, doar prin puterea Soarelui ce înmuiase stratul de suprafață care îl subțiase pe următorul, lăsând loc apei să se încălzească și să perpetueze apoi senzația de cristalin pe luciul lacului.

De fapt nu fusese așa. Vârful ascuțit al lamei strălucitoare ce purta prin aer gheata micuței patinatoare ce-și strânsese fularul într-o parte la gât se proptise odată cu săritura aceea impecabilă fix în punctul ei cel mai vulnerabil, generând de la o distanță atât de mică un zgomot atât de mare și atât de multe crăpături simultane ce au început pe loc fuga pe drumul lor rectiliniu până la mal sau către alte puncte vulnerabile de unde să se înmulțească și să plece mai departe, tăind adânc prin ea forme geometrice care mai de care mai frumoase, dar care anunțau, însă, inevitabilul sfârșit. Abia apoi marginile desfăcute dureros de perfect una de cealaltă au început a se subția, făcând loc acelei stări de amestecare ce nu o lăsa niciodată încremenită suficient încât să poată vedea și ea lumea pe loc, mai clară.

Gheața plângea acum, spartă într-un puzzle tăios, căci știa că nu-și mai putea recăpăta curând nici forma și nici tăria dătătoare de forță și claritate. Clipele de fericire fugiseră iarăși. Iar ea se pierduse din nou în ea însăși, dizolvându-se atât de repede abia închegată după nopțile geroase ce îi redaseră forma. Iar azi, cu totul altfel decât într-o zi obișnuită de februarie, Soarele nu era acolo cu scopul să o ajute, chiar dacă pentru toți ceilalți El era cel responsabil pentru lumea devenită subit un pic mai clară. Dar nu și pentru ea, cuprinsă între malurile lacului pe marginile căruia copacii și iarba, cerul și norii, fețele și corpurile tuturor oamenilor deveneau din nou pocite și strâmbe.

Today was the day of her misplaced rendezvous with the Sun.

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”10″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][/vc_column][/vc_row]