Mauritius. Insula desenată de Creionul Ascuțit

Dacă te afli în Oceanul Indian (mai exact la 20.2° latitudine S și 57.5° longitudine E) și ridici ochii spre țărm, îi vei clăti negreșit cu o serie de creste și vârfuri desenate de creionul ascuțit pe cerul plin de norii grei, pufoși și plini de umezeală ai tropicelor. Sau ai Raiului, care, după cum ar spune bunul Mark Twain, ar fi fost creat având ca inspirație acest minunat punct pe harta lumii. Mauritius – sau Ile Maurice așa cum ar spune localnicii – s-a conturat precum o supriză minunată pentru mine – mică insulă bine definită în largul coastei de est a Africii, strecurată dibace în sudul Ecuatorului, printre cele șaizeci de grade ce separă Tropicul Racului de cel al Capricornului

Unsprezece ore de zbor din Paris (resimțite drept o sută unsprezece și acompaniate în permanență de zgâlțâieli) definesc cu toate turbulențele lor începutul și sfârșitul unei vacanțe minunate – că vorbim de cadrul natural, de ocean și insule sau de super grupul imens antamat de către una dintre cele mai încăpățânate prietene pe care le-am avut vreodată.

Inițial nici n-am vrut să aud. Încă plină, nu mă atrăgea deloc ideea de tropice și nicidecum cea de a organiza douăzeci plus de suflete fiecare cu fixurile sale, așa că am subliniat treaba asta de la bun început și apoi, recunosc, am decis să profit totuși de inițiativa altora mai încăpățânați ca mine. Cărora acum chiar e cazul să le mulțumesc (și aici). Dacă vreți neapărat să știți, eu una am crezut pe bune până în ultima clipă că această excursie pur și simplu nu se va întâmpla, însă dusă în bula mea de val și de grup, iată-mă totuși într-un 777-300 pe lista pasagerilor Air France/ KLM/ Air Mauritius, whatever, unii dintre ei, într-o combinată long-haul.

Se pare că pentru prima dată ever tropicele nu m-a mai întâmpinat la fel de dur ca și alte dăți – nici la fel de lipicios, nici la fel de cald, nici la fel de inconfortabil pe toate planurile. Sau poate că eu am fost cea care nu a mai opus atâta rezistență, cine știe.

Sau poate pur și simplu pentru că Mauritius este și un loc al munților nu numai al apei și al nisipului, un loc cu iz de cărți de aventură și vase cu pânze uriașe întinse de vânt, loc pe care l-am perceput prietenos din prima și unde nu m-am mai simțit atât de amenințată de căldură/ lipiceală/ țânțari/ boli/ compromisuri la siguranță/ multiple incertitudini ca prin alte părți, mai ales în ceea ce o privește pe Surina, cu care călătorim prin coclauri de la sub un digit și în raport cu a cărei prezență a fost mereu necesar să mă lupt cu multe în mine pentru a depăși diverse proiecții slash situații concrete în toate epopeile noastre prin lume.

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”10″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Truth-be-said, n-aș schimba deloc treaba asta, dificilă cum a fost/ este ea uneori (mai ales pentru mine). Well, este foarte adevărat că șapte ani nu-s chiar șase luni și că lucrurile s-au simplificat semnificativ pe parcurs. Dar culmea culmilor este că de data asta chiar AU FOST probleme și nu puține – zboruri anulate, copii pierduți printre rezervări, o enteroviroză urâtă cu victime, o vizită nocturnă la spital pentru tratat deshidratări și perfuzii la patru ani, arsuri solare destul de nasoale într-un grup chiar foarte atent la treburi de acest gen, niște pocneli gripate aduse cu noi de acasă din adevăratul sezon de iarnă, niște febre adunate pe ici pe colo, rău de mare rău și stomacuri întoarse pe dos… the works. Cu toate astea, mă uit din nou cu bucurie că am revenit acasă cu un plus semnificativ în suflet, lipind acolo bine detașarea în timp, preocupări și spațiu, bucuria fiecărui moment luat independent ca atare, timpul petrecut râzând și deopotrivă pe gânduri sau îngrijorându-mă alături de cei dragi, și, deloc în ultimul rând, contactul cu o frumusețe naturală cu totul aparte, cu totul inedită și spectaculoasă. Toate acestea cu aventuri pe ocean sau pe uscat, pescuit pentru iubitori și hiking pe bune (tot pentru ei). Cred că nu degeaba spunea Mark Twain despre Mauritius că aici s-a născut cumva Raiul.

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”5″ border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”10″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Am petrecut în total opt zile pe insulă, la începutul lui Ianuarie. Atât s-a putut – destul de puține aș spune acum, raportat la cei zece mii de kilometri distanță, socotind de la Paris. O lună de vară conform graficelor climatice din zonă, însă în Mauritius diferențele dintre vară și iarnă sunt practic nesemnificative. Insula de șaizeci și cinci de km lungime pe patruzeci și cinci lățime are numeroase microclimate, ceea ce înseamnă că acum cerul poate fi într-un colț al insulei gri-închis cu ploaie, în timp ce în celălalt colț este senin, iar situația să se schimbe în ordinul minutelor, în orice perioadă a anului. Cald este în Decembrie, Ianuarie și Februarie, când sunt și cicloni. Acușa fură temperaturi de 25-30 de grade, umiditate destulă, însă aș spune că relativ scăzută comparativ cu alți coclauri. Asta nu înseamnă că nu mi s-au înmuiat biscuiții în cameră după primele două zile, la fel și bomboanele. Dar, hei, am reușit să usuc haine, lux pe care nu l-am avut chiar pe oriunde. Ne-a însoțit însă un soare extraordinar de puternic, printre cele mai puternice radiații vreodată cred, alături de treziri la cinci dimineața, apusuri colorate sub nas și suficiente activități interesante pentru fiecare dintre noi. Bașca o serie de ploicele în rafale, ce au făcut deliciul copiilor lăsați liberi să petreacă uzi prin nisip ori de câte ori au considerat oportun (adică de fiecare dată).

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”5″ border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”10″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Este adevărat că resortul în care am stat (Le Meridien) a lăsat un pic de dorit, căci este ceva mai vechi (poartă cu sine un puternic aer de anii ‘70) și se află oareșcum departe de zona pe care eu una am considerat-o de cel mai mare interes. Adicătelea noi am stat în partea de Nord a insulei (hai să spunem Nord-Vest), lângă Grand Baie și oareșcum aproape de Port Louis (capitala), dar zona de interes din punct de vedere natură eu zic că se află cu preponderență în Sud-Vest (și anume în zona Black River Natural Park), deși ar mai fi câteva alte zone (montane :)) interesante și prin alte părți. Bine, pentru o insulă care are doar șaizeci și cinci de km lungime, acesta a fost un neajuns mai mult decât surmontabil, și ne-am descurcat foarte bine cu taxi sau van ori de câte ori a fost nevoie.

Pentru că mă aflu într-o (po)stare de relatare, dacă gândesc cifre și scheme, Mauritius m-a surprins chiar plăcut. Infrastructură (neașteptat de) bună, drumuri absolut ok peste tot (investiții chinezești recente, așa cum mai există și altele prin Africa, am tot auzit în ultima vreme despre ele și am observat că oamenii locului vorbesc mult despre asta). Insula mi-a adus aminte cumva de Fiji, alt loc sclipitor, chiar dacă pentru alte motive. Cumva chiar mi-a părut că Mauritius e ceva mai dezvoltată, asta judecând totuși după un contact absolut de suprafață și aproape exclusiv turistic. No Raki Raki here, this time, din păcate. Populația e micuță ca număr, în jur de un milion trei sute de mii, marea majoritate creoli, iar insula a avut, ca mai toate insulele și coloniile, o istorie destul de amestecată politic și cultural, în care a tot trecut de la unii la alții (de la olandezi la francezi la englezi și apoi la ei înșiși) și a fost negociată prin diverse războaie sau hai să spunem păci de-a lungul istoriei. Acum, Mauritius, țara cu cea mai mare densitate a populației din întrega Africă, este una dintre cele mai bine dezvoltate economii ale întregii regiuni africane, fiind cotată la fel de sus în ceea ce privește democrația și libertatea politică și economică. Marea majoritate a populației este creolă, iar din punct de vedere al religiei vorbim despre o regiune multietnică, formată majoritar din hinduși, creștini și musulmani ce vorbesc la fel de bine creola, engleza și franceza, în funcție de situație.

Sunt o grămadă de lucruri interesante de făcut pe insulă. Majoritatea celor de interes pentru noi au fost bookănite printr-un nenică de la resort, în fine, aici ar fi iarăși destul de multe de spus. Lucrurile au fost ok-(ish) și așa, însă eu am fost și voi fi întotdeauna adepta interacțiunilor locale și a informării în paralel asupra oricăror servicii suplimentare tip tururi contra cost puse la dispoziție de oricare din resorturile/ hotelurile unde stăm, pe care hoteluri le consider mereu drept un “means to an end, rather than the end itself” (în sensul că ma interesează desigur confortul și calitatea serviciilor – mai ales pentru că sunt cu Suri – dar este important pentru mine să îmi ofer libertatea de a descoperi specificul locului pe cât posibil pe cont propriu). Din principiu mai ales. În plus, consider că a cerceta puțin mai amănunțit lucrurile și a intra în contact cu comunitatea locală poate conduce la experiențe mult mai autentice și mai parfumate, și, important, considerabil mai ieftine pentru noi și mult mai importante pentru membrii acesteia. Însă de data aceasta balanța s-a înclinat un pic invers (n-a fost neapărat un lucru rău treaba asta, dacă e să pui în pe talerul celălalt confortul implementării activităților pentru un grup de peste douăzeci de oameni). Plus că, dat fiind numărul covârșitor de pasageri, am reușit să negociem prețuri relativ ok, după cum aveam să aflu “pe surse” spre sfârșitul vacanței. Și după cum spuneam mai devreme, întrucât eforturile mele în ceea ce privește organizările au fost deliberat reduse spre zero (exceptând o singură dambla pe care am organizat-o de capul meu prin pădure și pe munte, asupra căreia voi reveni mai târziu puțin), de fapt am avut ocazia să văd cum stau lucrurile și dacă le abordezi la modul simplu. Ceea ce nu prea îmi stă în caracter, hai să recunoaștem. Concluzia firească fiind că prefer totuși (încă, și for how long I wonder?) să le abordez la modul complicat, dar, hei, să recunoaștem, este superdificil să faci asta într-un grup chiar atât de mare și, cum în ultima vreme mă regăsesc de fapt pe modul silent (cu mici scăpări pe ici pe colo, ok), mai bine zic bogdaproste și nu-mi rămâne decât să mă bucur.

Deci da, de data asta nu a fost genul acela de excursie cu foarte multă interacțiune locală și nici culturală cine știe cât, nu a fost nici timpul pentru așa ceva și nici contextul de așa natură. Însă a fost  genul acela de vacanță cu multe activități faine, relaxare, voie bună, oameni care râd mult și descoperiri naturale minunate. Chiar dacă am tras noi și niște sperieturi pe parcurs.

Un scurt debriefing al activităților noastre de vacanță insulară ar enumera că ne-am împărțit zilele între diverse excursii (după o scurtă vizită la Grand Baie pentru logistice de tip carduri și ATM-uri), uite aici și o plajă cu multă culoare locală a orășelului (Pereybere Public Beach).

O excursie în largul coastei vestice, pe un catamaran plin de senzații tari, purtat de valuri de mulți metri înălțime, cu principalul punct de interes în Golful Tamarin, unde am căscat ochii descoperind delfinii ce își făceau jucăuș de lucru în Oceanul Indian. Că apoi am căscat (și deversat) și altele, e altă poveste.

[fusion_separator style_type=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”10″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

O altă aventură a fost pe mainland, unde am trecut în revistă câteva binecunoscute atracții ale insulei aflate în zona Black River Natural Park, precum și o distilerie de rom, nah, must do în special pentru cromozomul Y, Mauritius fiind un binecunoscut producător mondial de trestie de zahăr (believe it or not, aproape 85% din suprafața arabilă a insulei este cultivată cu trestie, de la care se folosește practic TOT). Aici doar o ilustrație cu celebrul lor sol vulcanic colorat în șapte nuanțe (Seven Coloured Earth, Chamarel)

Unul dintre cele mai faine locuri vizitate a fost Insula Cerbilor (Ile aux Cerfs), unde am petrecut o zi întreagă înconjurați de ape mici, nisip alb, mangrove mai copile sau mai adulte crescute printre roci vulcanice de culoarea abanosului, steluțe de mare, arici sau pești. Vă închipuiți despre Suri că a fost desigur on Cloud 9.

Pescuitul pe ponton a făcut parte din activitățile aproape zilnice ale celor mai mici sau mai mari dintre noi, iar măștile de snorkeling au adus mai aproape de noi lumea marină și reciful aflat chiar în fața hotelului. Din păcate nu și chiar atât de viu și colorat, efect trist al turismului de masă și al supraexploatării comerciale a zonei. Un punct sensibil în ceea ce mă privește. Tocmai de aceea am preferat, atât cât a fost posibil între o febră a fi-mii și zborul lung înapoi de a doua zi, să îmi îndrept atenția către zona mai înaltă, într-o tură de drumeție de o zi pe valea râului Tamarin, casă a șapte cascade în trepte, tură care mi-a scos vacanța din rutina bărcilor, a vanurilor, a nisipului și a apei sărate, postare care va vedea cred lumina zilei înainte de toate celelalte.

Așa că uite cum mi-au reapărut mie pistruii în lunile de iarnă, cu toate cremele și pălăriile și tricourile mele UV 50+ cu tot. Abia scăpasem de ei. Și până la prima postare montană de iarnă temperat-continentală, sau cine știe ce mai urmează de fapt, vă aștept în curând cu o postare montană tropical-umedă – anume prima tură pe 2019: Tamarin Falls (7 Cascades). Probabil că o voi scrie direct în engleză, dar nu se știe niciodată de fapt. Sper doar să fie scrisă în 2019. Preferabil Ianuarie. Și dacă tot mă aflu în fața unui început, de orice fel de soi ar fi el, cred că e safe to say că una din fanteziile mele pentru 2019 este că unele treburi odată atât de apropiate mie vor putea re-apărea din nou la orizont. OK, at arm’s length would be even better. Inclusiv să mă pot aduna să scriu. Altfel decât acum. Mă regăsesc deseori întrebându-mă cam ce fel de miracol ar fi necesar for any of it to happen și/ sau dacă propria voință ar fi suficientă sau ar avea anything to do with that happening whatsoever.

Me, whirlpooling as usual. Și, ca să-mi ilustrez puțin ciclotimia, ia te uită ce-am găsit în drafts când să dau copy/ paste la toată treaba asta de mai sus: un început de text scris după primele 2-3 zile pe insulă.

“Refuz să stau să fac aici apologia celor mai interesante lucruri de făcut în Mauritius, așa cum ar fi ele făcute pe un blog clasic (poate că le va veni și lor rândul la un moment dat, celebrelor to do lists, cu care de fapt nu cred că m-am împăcat eu bine niciodată pe acest blog, însă nu acum). Una la mână pentru că încă nu le-am făcut, doi la mână pentru că încă nu știu dacă o să le fac (dacă nu ne apucă și pe noi vomitatul și deshidratările și spitalele și dacă îmi răspund în timp util ghizii cu hike-urile poate că da), și trei la mână pentru că a fost prima dar prima absolut prima dată în viața mea când nu am pus mână să organizez nimic dar NIMIC din aceasta excursie. Nici avion, nici cazare, nici bărci, nici tururi, nici grup, nici pe mine însămi, nici pe fi-mea, nimic. Mi-am organizat doar valizele cu care am plecat de acasă și atât.”

Iată un exemplu viu al clasicei mele dualități între esență și nevoia, logica de obiectivare a realității sau a relatării. Azi a câștigat relatarea, adevărul, faptele. De obicei așa se întâmplă. Mâine, cine știe?