Achensee, Tirol. O Picătură de Toamnă

… She could turn a drop of water/ Into an ocean

M-am trezit pe la 8 în camera albă de hotel fără să am habar pe unde îmi vor umbla pașii adică spițele roților în orele ce aveau să urmeze. Singurele teme pe care mi le făcusem de acasă fuseseră să îmi rezerv o cameră de hotel lângă un lac și atât.

Chiar dacă, să fi fost cu vreo 2 săptămâni înainte, în bunul meu spirit de a mă organiza așa, temeinic și exhaustiv, inițiasem o vorba cu prietenii mei plimbăreți prin Alpi și îmi descărcasem diverse aplicații (descoperind astfel Outdoor Active, una ce merită cercetată/ folosită)… Oamenii mi-au scris, mi-au răspuns, răspunsurile au fost citite cu mult-mult interes, aplicațiile au fost configurate, și… atât. Într-o zi bună zi ulterior acestui moment mi-am spus: ‘Unde fugi așa, bre?’ Și tot eu mi-am și răspuns, deh, avantajul când îți răspunzi singur este că de fapt uneori îți răspunzi fix ceea ce ai chef să auzi: ‘Și dacă de data asta aș merge fără niciun plan, fără nicio listă de bifat, fără niciun stress legat de măsurarea timpului whatsoever, for a change? Unde ajung ajung, hai să las locurile să mă surprindă ele pe mine, să nu le mai alerg atât de mult eu pe ele.’

Și cu o minimă respectare a rutei de întoarcere la Munchen (n-aș fi vrut să deviez prea mult căci eram decisă deja că voi pleca direct la aeroport de oriunde ar fi fost să dorm peste noapte), pe cuvânt de onoare ca m-am uitat pe Google Maps cu singurul criteriu de cautare – “un lac printre munți”. L-am găsit repede, nu e chiar un loc total necunoscut, și nici deloc greu nu e să-ți gâdile vârful nasului o pată semnificativ de albastră pe hartă, atunci când te uiți de la Innsbruck către Munchen în apropierea autostrazii ăleia pe care se lucreaza tot timpul (A12, A8, ce număr o fi ea). Așa… Achensee. Ce localitate mai aproape? Pertisau. Bine. Și-am deschis Booking.com, mi-am luat o cameră în acest Pertisau într-un hotel tare drăguț și micuț și local și nu chiar 100 euro single-ul (Alpenrose pe numele lui) și gata. Am închis și fereastra de Chrome și problema ca atare și mai departe am așteptat să ajung acolo. Atâta tot.

Și am ajuns. Și cum conduceam eu așa, aiurită concentrată pe drum, folosind una din cele 4 căi de acces de pe marginea lacului (fără ca vreuna dintre ele să deranjeze cumva neplăcut vizualul sau feelingul locului – sau să se deranjeze în vreun fel una pe cealaltă for that matter – și vorbim aici despre șoseaua auto, linia de tren (mocăniță turistică), pista de biciclete și aleea pietonala fix în această ordine de la exterior la interior), mi-am dat seama pe loc ce voi face mai departe în ziua cu pricina.

Astfel, în circa puține minute din momentul în care am parcat în fața hotelului, aveam în mână harta locului, mâna pe un ghidon, pe cap casca și planul oareșcum făcut. Zic circa puține minute pentru că nu m-am obosit să mă uit la ceas cine știe cât în ziua cu pricina, mai ales în prima parte a ei, căci practic m-a interesat doar ora la care trebuia să-mi returnez bicicleta, oră pe care am început să o calculez invers doar de la un moment dat încolo.

Și ca să facem puțin o recapitulare a felului în care poate vom fi și noi vreodată în stare să facem lucrurile în țărișoara asta a noastră superbă și cu tot atâtea resurse naturale pentru experiențe faine outdoor (mai puțin cu resursele umane, însă). Deci. Harta cu traseele de bicicletă a fost consultată și primită de la hotel. Tot de acolo mi-am luat și informațiile legate de locul de unde pot închiria bicicleta. Tot acolo am aflat exact și prețurile. În drum spre bike-rental-shop am trecut pe lângă centrul de informare turistică unde am intrat pentru maxim 10 minute și m-am lămurit care îmi sunt opțiunile pentru singura mea zi petrecută în zonă. În scurt timp ajungeam și la bike rental unde tzaca-paca pentru 38 de eur mi-am închiriat o Meridă până la ora 5, casca și antifurt. Simplu. Indicatoare peste tot. Și gata. Am plecat să explorez zona.

I. Pertisau – Maurach – retur (în jur de 12 km pe marginea lacului dus-întors)

Este foarte adevărat că eu nu am prea vizitat Alpii vara, ci doar iarna și majoritar la schi. Și nici Austria vara. Mai degraba Elveția. Și că de fapt habar n-aveam unde ajunsesem. Lacul Achen, Achensee, Achen Lake – sau altfel spus, “Fiordul Alpilor” – iaca cel mai mare lac din Tirol. Cu aproape 10 km lungime, ape adânci de 130 de metri și culori cum n-are Suri nici în tempere (și asta cu cerul acoperit), am picat efectiv din lună într-unul din cele mai frumoase locuri din Alpi, cred, situat în inima lanțului muntos Karwendel, cea mai marie arie protejată din Europa. Na! Că în loc să găsesc eu acest loc, m-a găsit el pe mine instead.

O plimbare excelentă de făcut (atât pe bicicletă cât și per pedes) este porțiunea de 12 km între Pertisau și Maurach (dus întors 12), două dintre localitățile aflate pe marginea lacului. Needless to say (și totuși o fac :)) că pista de biciclete este foarte bine amenajată, separată pentru cea mai mare porțiune atât de șosea cât și de pista pietonală, că există așa de frumoase locuri sau băncuțe (ca să nu le zic șezlonguri) pe marginea lacului, unde practic orice, că este plin de populație civilizată care se bucură de timpul petrecut în natură în liniște, curățenie, cu educație și respect și zâmbetul pe buze. DA! Zic asta cu gura mare, pentru că îmi doresc să ajungem și noi în punctul asta cumva, dar fără șlapi, semințe, peturi pe jos, gipuri direct pe pășunea alpină și muzică dată tare dacă se poate. Crede cineva că Lacul Bolboci nu are un potențial identic? Ba bine că nu. 

Mai las câteva fotografii să graiască în timp ce eu mă întind cu niște cronțănele de la Spar pe un șezlong, ceva.

Cu privirea înspre Pertisau

Și din nou pe malul lacului

II. Pertisau – Faltzthurnalm – (Gramaialm) (traseu de MTB 463)

O alta treabă faină de facut în zonă este parcurgerea traseelor de MTB care intră puțin mai adânc în partea de munte – și anume în Karwendel Alpine Park. Hărțile sunt cât se poate de auto-explicative, găsești pe net orice info, dacă n-ai chef să cauți găsești toate info de care ai nevoie în diverse locuri pe drum. Panourile de informații de la intrarea în Parc sunt cât se poate clare, aceasta este dotată cu parcare și tot ce îi trebuie (încă simt să menționez toate acestea, da, și știu eu pe cineva care râde pe sub mustață de mine fix acum…). Asta nu înseamnă că e ok să pleci nepregătit (!), dar, uite, dacă vrei doar să te plimbi lejer, așa cum am făcut eu, este suficient să te informezi la fața locului. Altfel, toate regulile de bun simț în pregătirea unei ture se aplică și aici ca în orice fel de altă zonă montană.

Traseele de drumeție și bicicletă sunt marcate pe același sistem: albastru (ușor) – roșu (mediu) – negru (dificil) – ca și pârtiile de ski de exemplu – sistemul de marcare din zonă este complet diferit față de banda roșie sau triunghiul albastru cu care suntem noi obișnuiți pe aici. Îți este foarte clar de la început, fără prea mare chinuială, pe unde e ok să te duci și pe unde nu, în funcție de lucrurile pe care le știi tu despre tine.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Așa am fost întâmpinată la intrarea în Parc

Cât despre mine, picată din lună în continuare, întâi m-am bucurat de primele frunze îngălbenite și de soarele sclipicios pe un traseu roșu de bicicletă – o potecă-pistă asfaltată prin pădure – pe care am ajuns iarași la întâmplare, căci, după plimbarea din jurul lacului, am luat-o fără rost pe străduțele din orășel flancate de gasthofurile pline de flori la balcoane, până am ajuns la marginea pădurii și mai departe.

Am dat și peste un teren de golf

Iar atunci când corpul a început să-mi dea semnale, m-am întors din drum la vale pentru a purcede către celalalt traseu albastru: 463 – o buclă între Pertisau și Gramaialm pe care însă nu am avut timp să o fac pe toată și m-am oprit pe undeva la mijloc, la un complex de cabanuțe (Faltzthurnalm), de unde m-am și întors de altfel ca să pot returna bicicleta la ora promisă.

Iar de acum încolo am să vă las în compania fotografiilor ce mi-au fost motiv suplimentar de bucurie și de pauze lungi și dese. Bucuria toamnei înainte ca ea să ajungă oficial la mine, cam așa :).

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”7″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Cât despre cuvintele care mi-au însoțit gândurile legate de azi atunci acum atunci, de lângă titlul de sus… sunt unul din versurile mele preferate din toate timpurile. Dream Theater (! tot ei, ce surpriză), piesa este Lifting Shadows off a Dream. O piesă ca un voal fin ridicat pe cer și purtat în vânt spre… înălțimile adânci ale oceanului. Chiar așa. 

Ne vedem, cred, poate, la Innsbruck.