The Beatles’ Rooftop Concert – Sfârșitul Unei Ere
Fix acum 47 de ani, The Beatles susțineau ultimul concert în public, pe acoperișul clădirii Apple din 3 Saville Row, într-un soi de apariție “impromptu” ce avea să lase cu ochii mari și gura căscată (și cu capetele pe spate și cu privirea în sus) pe trecătorii de la parter și nu numai, înainte să fie întrerupt politicos de către poliție.
Concertul de pe 30 Ianuarie 1969 avea să închidă filmul documentar Let It Be (1970) și de altfel e considerat de mulți sfârșitul unei ere fabuloase în muzică (nu numai în cea a anilor ’60). E bine știut că problemele și tensiunile din grup au dus de fapt la dizolvarea finală a acestuia la scurt timp după (în 1970, deși despărțirea lor a fost un proces continuu timp de vreo doi ani de fapt).
Eu am crescut cu The Beatles, cu ei am învățat limba engleză :), despre ei am citit pagini întregi. Și îmi place de nu mai pot filmarea asta de pe acoperiș și tot concertul de fapt nu numai pentru ideea lor crazy de la momentul respectiv sau pentru muzică sau pentru că nu mai este vorba de isterie ci mai degrabă de o uimire generală (toate aparițiile lor în public erau în general însoțite de o pierdere a uzului rațiunii în special în rândul publicului feminin :)), nu numai pentru că mă apropie mai mult de aerul epocii respective sau pentru că multe :). Cred că cel mai mult e vorba despre trasul cu ochiul de aproape înăuntrul momentului :), o curiozitate satisfăcută cu bucurie.
Am găsit și un articol drăguț de pus on the side, ca lectură de dimineață, în tematică, așa.
Filmarea nu este una dintre cele care să se audă sau vadă cel mai bine, dar conține mai toate piesele și este îmbogățită cu reacțiile celor din jur inclusiv ale privitorilor de jos de pe stradă, plus povestea cu poliția.
Din capitolul trivia, Lennon poarta haina lui Yoko Ono iar Ringo pe cea a soției :). Iar celebra replică de sfârșit a lui Lennon e tare faină: “I’d like to say thank you on behalf of the group and ourselves and I hope we passed the audition.”
Concertul e o poveste în sine.
Enjoy!
http://www.dailymotion.com/video/x59304b
Sursa feature photo: ultimateclassicrock.com