Din Sat Direct In Lux
Da… Intoarcerea acasa a fost una mancatoare de resurse, dar frumoasa in acelasi timp, desigur, cu toate revederile, petrecerile, sarbatorile, zilele de nastere, copiii si prietenii care mi-au calcat casa aproape zilnic (si eu pe-a lor in schimb :)), timp in care nu am reusit pur si simplu sa ma linistesc suficient incat sa ma asez la computer sa continui epopeea :). Abia acum cateva zile am reusit sa descarc fotografiile si sunt incapabila sa mai pierd orice fel de noapte ca sa stau sa scriu. Aveam ceva scris deja despre ultima perioada in Fiji inca de la Sydney, deci o sa reiau de acolo… (Intre timp, ca tot pe bucati se intampla lucrurile in ultima vreme, iaca s-a facut de 01 Ianuarie cu tot cu rezolutia de a scrie macar 1 data la 2 saptamani pe blog).
… din Sydney… Am rarit-o cam de tot cu scrisul de cand am ajuns in Sydney, care mi-a supt parca toata energia. Aici nu mai este “Fiji Time” si ziua se scurge inainte sa inceapa. Cum vine asta? Pai uite-asa. Viata urbana tip “vampir energetic”, imi propun sa nu imi mai petrec prea multe vacante la oras, e dificil de la o varsta-ncolo :).
Insa inainte sa incep sa scriu despre Sydney, m-as intoarce putintel inapoi la ultimele zile petrecute pe insula si la plecarea noastra de acolo rupta parca dintr-un film lacrimogen desi mi-as fi pus o mana ca nu suntem chiar genul.
Dar inainte de plecare a fost sosirea, care aia chiar a fost rupta dintr-un film de aventuri/ kafka ceva, pentru ca eu una n-am inteles nimic din seara cu pricina. Nici nu prea aveam cum, intrucat aceasta a venit dupa ziua aceea greutza in Rakiraki, in care creierii mei s-au comportat precum un piure obosit :).
Odata plecati din sat, destul de tarziu as zice, au urmat 3 ore lungi inapoi cu dubitza tip “Lost” si o abordare cel putin ciudata a transferului catre casa de pe Coral Coast unde urma sa stam inca vreo 4 nopti. Daca va amintiti, noi lasaseram circa 400 de kile de bagaje la Hilton (deci cu noi cu tot cam 1 tona la un calcul aproximativ) pe care trebuia cumva sa le transferam la noua casa. Ne inteleseseram cu Gary ca ne duce el cu dubita pana acolo (inca o ora de la hotel, era deja ora 9 seara), dar vedeti voi, “eu nu trag dubita in fata hotelului… ziceti voi ca noi suntem prietenii vostri si ca nu va luam niciun ban ca sa va ducem acolo, okay”. ?!. Okay, adevarul e ca Gary cam era deja prietenul nostru :). Asa ca a inceput o discutie tip KAFKA, mai mult decat ciudata (si lasand impresia ca fiecare vorbeste pentru el) cu malacii ca altfel nu le pot spune de bellboys de la Hilton (toti Fijienii joaca rugby deci tu practic esti undeva la nivelul sternului lor all the time cum ar veni): “Aveti aranjat transferul de aici? Unde mergeti in continuare?” “Pai pe Coral Coast, cu duba aia de-acolo” “Pai nu se poate ca nu e voie. Doar prin noi se pot face aranjamentele de transfer deci luati voi vanul asta in care n-o sa incapeti oricum si negociati cat va ia pana pe Coral Coast” “Pai cum asa?” “Politica hotelului”. (E-adevarat, spre indepartarea teparilor, e o politica buna sa se asigure ca ai ajuns si ai plecat de la ei numai cu driveri acceptati).
Si c-o fi c-o pati, pe-o bezna deja de nepatruns, muta bagajele de la Gary, verifica cu lanterna sa nu fi lasat ceva in urma, negociaza din nou, suie-te in van 10 insi cu copil, bagaje, valiza roz cu oite, umbrela care trebuia neaparat desfacuta IN VAN, cateodata e greu nene zau asa. Eu eram praf orisicum de nervi, imi venea sa strang de gat pe toata lumea inclusiv pe Gary la care de altfel cred ca m-am si rastit la un moment dat cerand explicatii (mi-a parut rau imediat dupa), cu toate ca el se uita intotdeauna la mine intr-un fel foarte interesant pe care initial nu l-am inteles, dar mai apoi am realizat ca P. ii descrisese despre mine si blog niste lucruri care si pe mine m-ar fi facut sa ma uit interesant la mine if you know what I mean.
Ce se intamplase: total necaracteristic, P. ii povestise lui Gary cum ca eu am un blog supermisto, superurmarit (?!) si ca de pe urma promovarii mele, Rakiraki va deveni centrul turistic al hoardelor de romani care vor vizita Fiji in urmatoarea perioada. Jur ca: 1). Nu stiu pe ce limba i-a explicat P. lui Gary toate astea, posibil ca avea mai multe beri in sange ca numai atunci apare englishman-ul din el; 2). M-am simtit atat de prost ca a putut sa ii spuna unui alt om aceste aberatii in care omul saracu’ poate chiar a crezut si si-a creat niste asteptari neonorabile after all…; 3). Invit pe toti cei care urmaresc blogul meu sa se duca in Fiji & Rakiraki si sa il caute pe Gary care e un baiat chiar super ok si care ii poate duce in multe locuri frumoase. El ne-a tot sunat in perioada asta de cand am venit (adica pe surorile vesele), din pacate numai atunci cand in Fiji era zi deci implicit in emisfera asta noapte… Whatever :). Pentru datele lui de contact, imi puteti scrie aici pe blog :).
Intr-un final reusim sa ne urnim cu greu si sa il lasam pe Gary prin port pe-acolo, ca mai apoi sa ne continuam drumul catre Lomani Wai.
Daca ar fi sa gandim in termeni de “si-a meritat efortul”, atunci in mod sigur ziua s-a terminat intr-un fel magnific. Rental Villa in care am stat in urmatoarele 4 nopti este pe departe cea mai frumoasa casa in care am intrat eu vreodata in viata mea. Iar proprietarii (care locuiesc alaturi, un cuplu de tineri din Noua Zeelanda, Shaan si Jessica) nu fac decat sa adauge cireasa de pe tort.
Pe langa faptul ca vila in sine este foarte frumoasa, ai toate activitatile la botic: piscina at arm’s length, plaja la 5 metri, caiacele in garaj, coasta de coral in fata, echipamentul de snorkeling pe hol, masina la dispozitie, wi-fi pentru blog :), bucataria sa-ti fie totul aproape, bucatarii daca vrei sa nu ridici un deget (noi am ridicat sau am mancat in oras), nu mai stiu – totul ca sa te simti bine nenica. Constructia e foarte noua, noi am fost cred al treilea sau al patrulea grup de turisti acolo, toti si-au dat interesul ca sa ne simtitm bine, un loc prietenos cu totul… vedeti voi cum si oamenii fac locul? Totul cu foarte mult bun gust si eu una m-am simtit mai bine decat acasa. Nota 10 plus :).
Asa ca dupa zilele de hoinareala si agitatie din insule, am avut de petrecut 5 zile super linistite intr-un loc foarte foarte fain, in care ne-am jucat pana n-am mai putut, c’tane si altele, am ascultat muzica buna, am vizitat zona, am fost la piata, am fost spectatori la un turneu de rugby, am mancat la cea mai frumoasa carciuma din vacanta (si din multe alte vacante I might add), am redevenit copii (postare separata, in curand), ne-am relaxat cat cuprinde si fiecare si-a tras ce-i era lui necesar din locul cu pricina.
Constat ca nu am in laptop la mine foto din Coral Coast 🙂 deci am cerut pe mail de Revelion de la grupul vesel. Restul dupa ce o sa ajung acasa.
Si hai ca o sa incerc sa fiu mai consecventa anul asta si sa scriu mai regulat ca prea m-ati intrebat toti de ce m-am oprit asa :).
Desi iti cunosc talentele, sunt din ce in ce mai impresionata de relatarile tale, ti-am mai zis ca il duci pe cititor in locul cu pricina si il pasezi f convingator si in timp si in context. Suri va afla cu mult interes pe unde a umblat cand era mica.
“Din Oceanul Pacific/ A iesit un peste mic” 🙂 Multam de feedback 🙂