Brana Caprelor, Bucegi
[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]
Traseu: Cabana Diham (1320 m) – Pichetul Rosu – La Prepeleac (1800 m) – (Bucsoiu fara varf) – Brana Caprelor – Cabana Malaiesti (1720 m) – Traseul Take Ionescu – La Prepeleac (1800 m) – Pichetul Rosu – Cabana Diham (1320 m)
Marcaj: Punct Rosu (PR) + Triunghi Rosu (TR) + Banda Rosie (BR) + Triunghi Albastru (TA) + Triunghi Rosu (TR) + Punct Rosu (PR)
Durată: 10 ore, cu pauze si taraiala cu tot
Când: 2 August 2014 | Cine: Eu, Razvan, Adi Bolbo + | Tura de 1 zi
[/fusion_tab][/fusion_tabs]
Cum am vazut eu dublu toata bucata de La Prepeleac si pana la interesectia cu Brana Caprelor, pentru ca apoi sa ma tarai pana la Malaiesti, numai eu stiu. Dublu si nearticulat, parca aveam 2 pene in loc de picioare si imi curgea plumb prin vene. Si in loc de 3 prieteni de drumetie vedeam vreo 6. Clatinati toti.
Concluzia e ca eu nu mai merg pe Bucsoiu, sau cel putin nu de La Prepeleac, nu prin sauna aia cu vegetatie de 2 metri si nu cu soarele-n cap. Nu nemancata, nu obosita, nu dupa ce am fost bolnava. Prea multe odata. Asa ca, dupa ce mi s-a facut a doua oara rau pe el, declar traseul acesta inchis pentru mine.
Care a fost treaba: cu o duminica inainte imi scuipam sufletul intr-o indigestie horror care m-a tinut latita la Ploiesti multe ore si nemancata cam pana pe joi asa. Vineri seara ma pescuiesc oamenii cu vreo 3-4 kile mai slaba si ajungem la Diham tarziu, mult prea tarziu ca sa mai intre ceva consistent in stomac, iar sambata dimineata hai sa plecam la drum: Diham – Prepeleac – Bucsoiu – Brana Caprelor – Malaiesti – Traseul Take Ionescu – Prepeleac – Diham, si cu ideea sa urcam pana pe Bucsoiu/ la Omu si sa ne intoarcem apoi ca sa mergem pe brana. Ce planuri frumoase, pacat ca le-am facut praf pe toate pentru ca n-am mancat ca lumea de dimineata.
Dar tura, asa poticnita cum a fost ea, a fost frumoasa. Am trecut prin soare, prin ploaie, prin grindina, pe langa capre, am dat o tura rotunda si partial noua pentru mine – Brana Caprelor ramasese singurul traseul marcat in Bucegi pe care nu apucasem sa merg si bine am facut ca m-am mobilizat. Foarte frumoasa bucata, cu o perspectiva deschisa asupra Culmii Tiganesti si a Vaii Malaiesti, printre tancuri de stanci si promontorii atarnate deasupra haului.
Am dormit la Diham toti intr-o camera cam obosita despre care nu insist, cu baie adevarat, dar cu usa sa mai mare decat tocul in sine. Amuzant. Ca-n tabara. Mai erau si altii in tabara pe-acolo. La Mama Oara. Recunosc ca nu mi se mai pare la fel de interesant ca pe vremuri sa dorm la cabana. Sa ma socializez in exces cu alti turisti. Sa ma intereseze alti turisti. Association Closing, back to the future.
La Diham am ajuns seara tarziu cu auto pe drumul ce vine de la Cab. Steaua. Poate ca ar fi fost mai la indemana sa mergem la Poiana Izvoarelor, dar asa s-au legat lucrurile, iar Cabana Diham e o optiune la fel de buna in zona. Diferentele de abordare a traseului sunt minore.
Dupa ce iarasi mai mult n-am dormit decat am dormit, dimineata am plecat pe la 9 de la cabana, dupa un episod de chei de masina pierdute, demn de filmele cu familia P. Ma bucura sincer ca li se mai intampla si altora, sa nu mai fim chiar tot timpul numai noi in target. Si ce daca m-am intors dupa pasaportui uitat la internet in zona “libera” in aeroportul din Singapore? Noroc ca era inca acolo. Caci altfel am fi avut si varianta real-life a filmului “The Terminal” cu personaj principal feminin.
Revenind, cheile sunt gasite si plecam linistiti catre Pichetul Rosu si mai apoi spre Prepeleac, pe poteca bine stiuta prin padure (Punct Rosu si mai apoi Triunghi Rosu).
Trecem din nou prin Valea Bucsoiului, a cata oara in ultimele luni, parca mai plina de vegetatie ca oricand – cred ca incepe sa imi placa mai mult iarna. Ca sa vezi cum se schimba omul.
Si ajungem La Prepeleac pe la 11:00 numai bine pentru o ciocolata.
Iarasi nu stiu ce-am facut, dar nici acolo n-am mancat ca lumea desi simteam deja ca e cazul. Desi aveam la mine. Prostii – 1 napolitana, niste caju si 3 curmale. Mai bine balotam un sandwich adevarat si n-as mai fi avut probleme pe drum.
Spatial vorbind, imediat dupa Prepeleac se desprinde la stanga poteca cu Banda Rosie care urca la Omu prin Bucsoiu, din care se va desprinde ulterior si Brana Caprelor (Triunghi Albastru, cam la 1,5 ore de la Prepeleac). Atentie la indicator ca e destul de usor de ratat daca nu esti atent. Poteca urca agresiv printr-o vegetatie inalta vara de vreo 2 metri, din care doar sa ai un gat foarte inalt sa te vezi reiesind dintre tufe. Dupa vreo 30 de minute de lupta, jungla se termina si urcusul continua pe stanci (cateva lanturi), la fel de abrupt, catre locul denumit “La Cununa Bucsoiului” (2120 m) (1 ora de la Prepelac, noi mai mult). De acolo poteca urmeaza o muchie ce desparte obarsia Vaii Rele (stanga) de Valea Malaiesti (dreapta), ocoleste o ruptura de panta a crestei si cam dupa jumatate de ora de la Cununa ajunge intr-o sa stancoasa, unde se desprinde la dreapta Brana Caprelor catre Cabana Malaiesti.
Urc ok primul sfert de ora pe poteca aceea fara de sfarsit si mi se taie. Cam devreme, zic, stiind cat mai e. Ce sa fac, initial am ignorat, ca-mi revin, c-o fi c-o pati, dar cand vad ca pun un picior pe pamant si celalalt aluneca pe drum drept, incep sa-mi pun niste probleme.
Uite si o capra pe Bucsoiu, la o pauza de gafaiala, zoom in cu crop
Si cateva foto facute pe Bucsoiu, inainte de intersectia cu Brana (si in locul numit La Cununa Bucsoiului). Click pt slideshow si alte detalii
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Cel mai cel a fost ca odata ce am inceput coborarea pe Brana, ma asteptam sa imi revin (conform a cum stiam eu ca reactionez in mod normal) dar ghiciti ce – am fost o r-â-m-ă obosita. Am calculat si am facut 2 ore jumate pana la Malaiesti (in mod normal n-ar trebui sa dureze mai mult de 1 ora). Nu mi-am revenit decat dupa ce am mancat la cabana.
De aici trebuie retinut faptul ca alimentatia si hidratarea sunt esentiale in gestionarea efortului, cat de abordabil as fi crezut eu ca e el. Eu m-am culcat pe-o ureche, ca nu era prima oara cand nu apucam/ nu aveam chef sa mananc ca lumea inainte de tura, indigestia era deja de domeniul trecutului. Dar uite problema… n-as fi zis sincer, first timer pentru mine.
Si uite cum pentru prima oara sunt eu cea din cauza careia grupul isi schimba planurile; cea dupa care trebuie sa stea lumea (thanks, guys!); trebuia sa fiu pusa o data si in situatia asta ca sa o gestionez si sa vad si eu cum e sa devii din motoras frana.
Brana? Frumoasa. E un traseu frumos-frumos. Si cum ii spune si numele, cu caprite mai sus, mai jos, perpectiva, promontorii aeriene de explorat, fain. Brana in sine nu e neaparat aeriana, nu e catusi de putin expusa (vara) – deci numai buna de plimbareala. Am parcurs-o incet, catinel, aproape de repaus :).
Tot
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
O caprita din Brana Caprelor (tot zoom in cu crop, nu m-a ajutat obiectivul la mai mult)
Cabana Malaiesti vazuta de sus
[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”5″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]
Tot pe coborarea de pe brana
La Malaiesti am ajuns pe la 15:30 (deci dupa 6,5 ore!), am facut un popas mai lung si am plecat pe Take sub amenintarea furtunii pe la 16:30. La cabana foarte multa lume, foarte multi tineri, corturi, imbucurator. Si folkisti ca fara ei nu se poate.
De data asta m-am intors pe lumina. Dar in scurt timp au inceput bubuielile, iar grindina acoperea cu bobite toata poteca si toti brusturii de pe langa, numai buna sa fie culeasa precum afinele. Dar am mers repede, n-am simtit. Orisicum era cald afara.
Am ajuns la Diham pe la 19:00, unde ne-am schimbat/ uscat/ regrupat si in scurt timp ne-am mobilizat catre casa, cu inca un stop pe drum la mancare in Busteni, intr-un loc frumos aflat chiar pe strada care duce la Gura Diham (Str. Nestor Ureche) – On Top se numeste. Iar de plouat a mai plouat si in continuare.
M-a obosit tura asta. Fara sa simt in corp ulterior, dar m-a obosit. Dar simt ca am mai castigat cate ceva de pe urma ei, asa ca n-am de ce sa ma plang.
Si vreau sa mai subliniez o data cat de important e felul in care gestionezi efortul, felul in care mananci, bei, te odihnesti si te organizezi, chiar si pentru o tura similara cu multe altele pe care le-ai facut fara nicio problema pana atunci. Mersul din inertie si culcatul pe o ureche pot oferi surprize, nu din cele mai placute (la care cred ca ar trebui sa mai adaug factorul varsta si conditie fizica la modul ca parca nu mai e atat de usor ca acum 10 ani sa faci “push-uri” si mobilizari in forta).
