Schi in Dolomiti. Kronplatz. Italia

Eu ii mai spun si vacanta Zen…

Cu ce sa incep? Cu inceputul, dar sa stiti ca-s trei postari separate :).

12 oameni plecati din Romania, doua fete culese din Innsbruck, de data asta cu picioarele intregi, un Tiguan si un VW Caravelle calculate parca la fix sa incapem cu totii, si iata-ne 8 ore mai tarziu la San Vigilio di Marebbe, dupa ce era cat pe ce sa ajungem mai intai inapoi in Germania. Caci am zburat prin Munchen si am inchiriat doua masini dar nu am gasit necesar sa ne complicam vietile cu gadgeturi de tipul navigatie, ci doar cu o foto facuta cu aifonica unei bucati de harta intr-o benzinarie si un gps din 3 in 5 pe telefon. Noua asa ne place, sa balaurim pe autostrazi.

Muntii alesi pentru schi de data asta? Plan de Corones (Kronplatz), in Dolomiti (Italia sau mai corect spus Sud-Tirol :)), poate ca printre putinele locuri care ar fi putut fi atat de castigatoare la sfarsitul lunii februarie.

114 km de partii impecabile (un link catre toate informatiile din zona gasiti aici – e plin internetul de informatii mult mai exhaustive decat orice as putea scrie eu), instalatiile cele mai moderne din Dolomiti, zapada cat vezi cu ochii, soare sclipitor 6 zile din 6. Ce sa iti doresti mai mult de la o vacanta la schi? Plus ca am stat intr-un apart-hotel fix in buza gondolei la 2 pasi, toti 14 in 3 apartamente foarte faine din toate punctele de vedere.

Si am avut marea sansa ca, intr-o iarna oarecum despuiata de zapada prin intreaga Europa, conditiile de schi sa fie absolut excelente (aparent a fost cea mai mare zapada din ultimii multi ani fix acolo, cu zapezi pana la geamuri si altele similare).

Treaba cu Dolomitii e interesanta, pentru ca totul acolo e un grup aparte. De la munti si cum arata ei si cat de unici sunt pana la faptul ca se afla intr-o regiune aparte, cu oameni aparte si o limba aparte.

Se ridica in NE Italiei, la sud de Alpii Calcarosi si sunt denumiti asa datorita pietrei din care sunt alcatuiti – de unde si formele caracteristice si culoarea aparte (ascutimile, coloanele, galbuiul albicios).

Iarna schi si alpinism, vara alpinism, via ferrata si drumetii – zona e plina de interes turistic montan si nu numai. Muntele cel mai inalt: Marmolada, unde este de altfel si singurul ghetar mare din Dolomiti – cu acelasi nume (pe care se schiaza). Altitudine maxima: Vf. Punta Penia, 3.343 m.

Daca intrebi localnicii, ei n-o sa iti spuna ca sunt italieni. O sa iti spuna ca sunt “Sudtirolen” – si nu vorbesc nici italieneste, nici nemteste – vorbesc limba Ladina, cu dialecte diferite pentru fiecare vale (care e e considerata o limba minoritara dar are ceva drepturi oficiale in regiune). Cu bucatarie si traditii specifice. Cam 30.000 de oameni cad in aceasta categorie si sunt vreo 5 zone in Dolomiti in care traditia Ladina este inca pregnanta si unde limba se vorbeste fluent – printre care Alta Badia, Val Gardena, Val di Fassa si binecunoscuta (de parca celelalte n-ar fi) Cortina d’Ampezzo.

Un personaj celebru asociat zonei este binecunoscutul alpinist Reinhold Messner, ce a initiat in zona proiectul Muzeului Montan Messner (Messner Mountain Museum). Sunt mai multe muzee in proiect, la numar 6, insa cel putin cele din apropiere sunt vizitabile numai din Iunie pana in Noiembrie, caci stiam si am vrut sa merg dar nu am avut unde.

Cat despre povestea vacantei? Constat ca nu e cine stie ce de zis concret. Povestea este standard tip schi-cu-tine-insuti prima gondola-ultima gondola, mult efort, mancare, mafia, discutii, dixit, somn si 14 oameni plini de entuziasm.

Am schiat ca la job, 8 ore/zi cu o minima pauza de masa :). Acelasi scenariu timp de 6 zile, toate insorite si toate cat se poate de dinamice. Nu toate insa in Kronplatz. Am parcurs Sella Ronda in ambele sensuri in doua zile diferite, si am trecut la rand prin Val Gardena, Alta Badia, Val di Fassa si Araba. Da stiu, suntem maniaci. Asta este.

As mai dori doar sa mentionez legat de noua mea pereche de schiuri Elan urmatorul aspect – prietenie mare cu doua saptamani inainte in Poiana, dusmanie si mai mare in prima zi in Italia.

Pai cum? Dupa ce le-am laudat de le-a mers buhu’? Pai uite asa, ca mi s-a aratat mie inainte sa plecam ca nu-s suficient de ascutite si le-am mai dat o tura la polizor, dupa care nu m-am mai inteles cu ele sa mearga unde vreau eu. Mergeau numai unde voiau ele.

In prima zi mi-am rupt picioarele incercand sa ma impotrivesc si am capotat aruncandu-le din clapari. N-am patit asa ceva in viata mea. Ma rog, evident ca intre timp m-am obisnuit (asta si pentru ca mi-au fost luate la tocit pret de cateva ore, timp in care eu am luat altele, cu 15 cm mai lungi decat ce-mi trebuie dar m-am dat orisicum mai bine cu ele), apoi le-am mai dat si eu prin gheata de s-au mai inmuiat oleaca.

Mi-au explicat ca e vorba de stilul de schiat, caci canturile foarte ascutite mergeau dupa capul lor, eu neobisnuita asa, schiurile au 100 de kile si deci de aia. Hm. Cert e ca dupa prima zi am vrut sa le pun pe Olx sau si mai bine pe foc si sa imi inchiriez altele. Iar in ultima zi zburam cu ele pe Sella Ronda si ma bucuram atat de tare ca nu imi flutura in picioare. Din nou, diferenta de perspectiva.

Cat despre foto… in prima zi am avut doar telefonul. Apoi am schiat zi de zi cu DSLR-ul in spate, treaba care nu m-a deranjat deloc. Doar eu ii deranjam pe ceilalti oprindu-i din drum cu regiile mele, ocazie cu care am primit suficiente bodogăneli, dar asta este… m-au acceptat ca-s a lor :).

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”7″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

Mai prost e ca fiind conditionata de timp, pe schiuri tot timpul si cu bombaneli pe fundal, am facut foto fix din “partie” si sunt sigura ca daca as fi explorat oleaca mai mult as fi avut un altfel de insight asupra problemei. Dar atunci chiar cred ca m-as fi dat singura 6 zile din 6.

Ceva peisaj “din partie”, seara. Aici am inghetat bocna vreo juma ora in asteptarea lumii (dupa ce am schiat jumatate de zi de una singura pentru ca m-am separat de grup, apropos de ce spuneam mai sus :)).

Exista si loc de joaca.

Si uite-asa pe nesimtite a trecut o saptamana.

[fusion_separator style_type=”none” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” sep_color=”” top_margin=”7″ bottom_margin=”” border_size=”” icon=”” icon_circle=”” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center”][/fusion_separator]

All in all, ne-am bucurat si de data asta de iarna din plin. Exact ceea ce imi doream. M-a tinut genunchiul, mai cu durere, mai cu orteza, mai cu o treapta sarita, dar e bine. Mai rau ma doare celalalt, sanantosu’.

Si urmeaza Sella Ronda, varianta verde (counter-clockwise) (adica Adevaratii Dolomiti :))