Valea Gaura. Taierea Serpentinei

[fusion_tabs design=”classic” layout=”horizontal” justified=”no” backgroundcolor=”” inactivecolor=”” bordercolor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=””][fusion_tab title=”Detalii traseu” icon=””]
Traseu: (Telecabina Bușteni) – Cabana Babele (2206 m) – Cabana Vf. Omu (2505 m) – Valea Gaura – Șimon
Marcaj: Banda Galbenă (pâna la Vf. Omu) (BG) + Cruce Roșie (pâna la Stâna Gaura) (CR) + Triunghi Galben (TG) + Bandă Albastră (pâna în Șimon) (BA)
Durata: 7,5 ore; (2 ore pâna la Vf. Omu + 3,5 ore până laun Stâna Gaura + 1 sau 2 ore pâna la intrarea în Șimon – spre 2, nu mai rețin exact)
Când: 11 Ianuarie 2014 | Cine: Eu, Adi | Tură de 1 zi
[/fusion_tab][/fusion_tabs]
Daca tot aveam in plan sa mergem catre Simon cu RGB Photography pentru un workshop foto, am decis sa folosim ocazia pentru a taia cu totul serpentina Busteni – Simon, direct pe la 2500 m. Si-asa plecam de-acasa, ce mai conta daca la pranz sau la 5 dimineata…

Ideea am perfectat-o desigur la un alt workshop, undeva prin Muzeul Satului, cand eu am lansat-o mai mult asa, ca sa ma aflu in treaba, drept una din nebuniile mele – si am ramas absolut surprinsa sa constat ca efectiv va prinde contur. Astfel, bagajele pentru Simon au fost lasate acasa si recuperate de prieteni si, in timp ce unii volaneau pe Valea Prahovei, altii balaureau in paralel, cu crivatul in fata, la aproape 1500 de metri mai sus.

In Busteni am ajuns odata cu rasaritul – tocmai bine sa ne dezmeticim si noi odata cu Caraimanul si cu Claia Mare.

Pe sus, putina chiciura – ninsese oleaca, dar stiam sigur ca pe vale zapada lipsea aproape cu desavarsire.

E tare frumos dimineata, cand bate soarele din spatele Baiului.

O altfel de Claie Mare

Caraimanul

Ajungem repede la Babele, cu telecabina. Afara, pe sus, crivat… Viram ancora inauntru sa mancam ceva si sa ne echipam, pentru ca afara nu se putea sta locului. Apoi, doar cu curaj inainte, pe muteste, caci orisicum altfel nu aveam sorti de izbanda sa ne auzim om cu persoana. In rest soare din plin, senin, vreme buna, platoul gol-golut – doar doi turisti au mers in paralel cu noi pana la Omu, noi pe poteca de vara, iar ei pe cea de iarna.

Adi, gadgetar ca de obicei: de data asta pinhole. Masluit ticaloseste cu intepatura prin capac ;). Din pacate aveam sa aflam ulterior ca si nefunctional. Off, mi s-a parut mie de pe-atunci ca banda aceea izolatoare albastra si semi-transparenta nu inspira cine stie cata incredere…

Motiv pentru care am ajuns abia la 12:30 la Omu, caci e foarte time-consuming sa tot scoti cutii de carton, sa ridici clapa, sa expui, sa invarti filmul cu mana la minus 10 grade, sa bagi cutia la loc, scl. Doar vreo suta de opriri, cam asa.

La Obarsie am luat-o pe poteca de vara (nu era nevoie de coltari), iar dupa Cerdac, in Curmatura Vaii Cerbului, ne-am intersectat cu ceilalti doi mergatori pe platou din dimineata aceea.

Apoi repede am ajuns la cabana.

Eu deja aveam capul mare si sticluta de picaturi la indemana. Iar crivatul nu ne slabea deloc-deloc. Afara -11 grade, realfeel vreo -16…

La Omu am poposit putin la statia meteo, pentru ceai si buna ziua. Tot acolo s-a conturat si decizia legata de traiectul rutei noaste mai departe – coboram pe Valea Gaura (vantul nu se anunta sa slabeasca, Ciubotea e poteca de culme, e foarte frig si crivat, deci nu azi).

Inital planul era intr-adevar sa mergem pe Ciubotea, dar aveam cel putin un neajuns – poteca ajungea mai departe de Simon (si pensiune) decat varianta prin Valea Gaura – asadar ar fi fost de preferat din start sa coboram pe vale. Numai ca eu mai fusesem pe-acolo (si pe Ciubotea nu) si ar fi fost prima vale mai lunga dupa recuperarea de la genunchi si n-aveam prea mare chef de ea, caci stiam ca-i lunga. Dar, surpriza, n-am luat in calcul factorul vant – asa ca decat crivat si sa-mi iasa ochii din cap pe drum si apoi, mai bine la vale si mai vedem. Orisicum capul tot mare mi-a fost, dar ce sa fac si eu acum, sa ma inchid iarna in casa?

Valea Gaura, asa cum se vede imediat de langa Cab. Vf. Omu.

Plecam de la cabana si mainile imi intepenesc pe bete in primii 500 de metri. Eram cu manusile subtiri de la Sealskinz care se comportasera minunat pana la Omu. Dar acum vantul batea mult mai tare. Repede schimb manusile, cotim jumatate stanga si continuam, avand in stanga circul superior al Vaii Gaura. Ajungem imediat in Curmatura Hornurilor, acolo unde este si un mare indicator: la dreapta catre Malaiesti prin Hornul Mare (nu, am fost acum nici o luna), inainte spre Bran prin Ciubotea/ Clincea (tocmai ziseram ca nu), sau la stanga pe Valea Gaura (deci da).

Cotim stanga si la vale. Incredibil cum 200 de metri mai jos viata era dintr-o data atat de linistita. Se mai innorase, putina ceata, dar vizibilitate buna, poteca excelenta.

2 glume

Despre Valea Gaura.

Valea Gaura este in primul rand lunga. Este apoi si cea mai insemnata vale din complexul de vai glaciare situate in jurul Vf. Omu. 4 caldari glaciare, o mare morena frontala aflata sub ultima treapta (Moara Dracului) dupa care loc isi “schimba” numele si devine Valea Simonului. Descrierea ar fi la fel de lunga ca si Valea, asa ca daca doriti o puteti lectura fie in Monografia lui Emilian Cristea, fie in alte descrieri mai amanuntite de trasee in Masivul Bucegi.

Lasam in spate Mecetul Turcesc

In teren, am trecut rand pe rand peste treptele glaciare (separate in general prin rupturi de panta), dintre care a 3-a caldare a Vaii este foarte larga si spectaculoasa si se deschide cumva in U intre abruptul Gutanului (stanga) si cel al Gaurei (dreapta). De ce o mentionez? Pentru ca pe sub Gutanu este o poteca atat de frumoasa (Triunghi Rosu) ce coboara din Saua Batrana unde imi doresc mult de tot sa mai ajung. O clasific in top 3 din tot ce am umblat pana acum. In lunile mai-iunie este plina de flori, smardar si brusturet, iar perspectiva asupra zonei Moeciu-Bran in lumina calda a dupa-amiezei ne-a fermecat atunci cu totul.

Aici cred ca e trecerea de la prima caldare la a doua

Putin mai sus

In dreapta Ciubotea

Si inca

Revenind la Valea Gaura, iarna la -10 grade, singurul pasaj mai dificil e o saritoare de vreo 5 metri zice prin carti, mie mi s-a parut de cel putin 10-15 metri, dotata cu lant (atentie, una dintre asigurari era rupta) si cu ceva gheata, pe care am descatarat-o insa fara mari probleme. Se gaseste aproximativ in prima treime a traseului, deasupra Fruntii Catunasului. Adica ceva mai jos fata de zona din fotografia de mai jos.

In rest, e mult de mers. Si iar e mult de mers, printre valcele, sistoace chiar abrupte unele din ele, si o cascada – Moara Dracului. Putin deviata de la traseul marcat, era toata inghetata bocna, numai buna de exercitii de catarare pe gheata. Fara foto.

Lumina frumoasa de dupa-amiaza ne bucura si aici

Poteca ajunge intr-un final la Stana Gaura, unde am ajuns in jur de 16:30. Din acest punct mai departe, am schimbat Crucea Rosie pe Triunghi Galben, deviind de la traseul standard care ajunge in Poarta-Bran. Noi aveam treaba in Simon.

Dar pana atunci, am petrecut vreo jumatate de ora langa stana, urmarind rasaritul lunii

Urmatoarea portiune coboara destul de abrupt prin padure circa 45 de minute spre 1 ora, pana ajunge in drumul forestier. Si de acolo, sa te tii – este foarte mult de mers pana la intrarea in Simon. IN-TER-MI-NA-BIL. La un moment dat chiar iti pare ca se termina si ca vei ajunge in sfarsit la drumul asfaltat, dar din punctul acela mai ai inca vreo 45 de minute. Chinuiala cea mai mare a fost ca drumul era total acoperit cu gheata, facand imposibila deplasarea pe modul “rapid” – si pentru ca tot asteptam sa se termine, nici nu am pus coltarii pentru a o putea face.

Si iata ca noaptea a venit si noi tot in padure eram, pe patinoar, la lumina unei singure frontale, pe acel drum forestier plin de gheata si de urme de ursi (Adi zice ca ar fi fost urme de caini mai mari in cel mai rau caz de lupi deci orisicum o dai tot ne-imbucurator). Si pustiu. Dar nimeni, mai dadeai din cand in cand de cate un camion, mai auzeai o bocaneala de lemne sparte, insa in rest o liniste si o pace cel putin mormantale. Tot in zona gasim si placa memoriala a victimelor accidentului din 2010 daca va mai amintiti, cand pe sub Gutanu s-a prabusit un elicopter plin cu militari israelieni.

Mai in doua picioare, mai intr-unul, ajungem in final la intrarea in Simon (intre timp Triunghiul Galben se schimba cu Banda Albastra care vine din Poiana Gutanului), de unde am sunat dupa soferi si am ajuns intr-un final la timp pentru workshop.

Despre cat de des mi s-a rostit numele de catre persoana de la receptia pensiunii (intrucat eu eram cea care se  ocupase de rezervari pentru tot grupul, si tocmai eu lipseam), asta e alta poveste. Amuzant, caci de fiecare data cand omul se mai intalnea cu cineva din grupul nostru, avea pe buze o singura intrebare: dar Doamna Toma? Doamna Toma unde e? SI de ce se afla la Vf. Omu? Cine stie ce Doamna se astepta el sa intalneasca coborand de la Omu in miezul noptii – dar ma rog, ce sa mai zic si eu…

Cat despre seara noastra, aceasta a continuat vesela printre lentile si trepiede, la lumina frontalelor…