Marea Aventura – Preambul
In etapa in care Suri semana cu un mic bulldog (cam pe la 8 luni, prin vara lui 2012) si colac peste pupaza ii mai si taiasem solo bretonul fix din crestetul capului si nu chiar drept – asta ca si reper al meu in timp 🙂 – fix atunci a venit momentul Marii Aventuri.
Ce-i aia? Adica o vacanta in care deliberat am plecat fara sa planificam nimic. Niste bilete de avion la Munchen si un van inchiriat la repezeala la Europcar. Tot un VW Caravelle cred, din ala cu 9 locuri. 5 insi + copil si chiar nu mai stiu daca am mai cules pe careva de pe drum sau nu. Sa-mi zica prietenii, ca eu eram in epoca aia din care nu mai am prea multe amintiri :). Incerc acum sa dezgrop tot ce pot, iar orice supliment de informatie e binevenit (repetir, va rog, pentru ca suplimentele discutate anterior se regasesc acum pe fundul Vaii Horoabei).
Prima destinatie: Basel (Elvetia), unde am si stat primele doua zile dupa care am plecat catre Sud, ca pasarile migratoare, fara nici cea mai vaga idee unde vom trage peste noapte/ peste nopti sau unde vrem sa ajungem in final. Personal nici harta Europei n-o visam prea bine la momentul respectiv. Tot o amestecatura.
De ce-om fi luat noi masina aia de 9 locuri cand noi eram doar 6? In ideea ca poate ajungem sa dormim in ea, sa avem spatiu suficient, sau cum? Ba nu, gata, stiu! Am luat-o ca sa nu mai repetam experienta anului anterior in care Gem + Casi au mers in portbagaj din Berlin pana in Copenhaga si inapoi :). Cand am estimat noi ca o sa incapem toti in masina rental si am ajuns intr-un final sa o trimitem pe Bucu cu autostopul pana in Lubeck 🙂 :). Aia se intampla pe cand Suri era inca in burta si pe cand a capatat ea de fapt numele de Suri/ Ionel :). Alta poveste cu iz european.
Pana una alta, hai la Basel, la expate. Deja al doilea zbor in care schimbam Pampersi in locul acela stramt din capatul culoarului.
Marea Aventura a inceput chiar din avion, cand subsemnata familie P. a realizat cu stupefactie (cam pe cand treceam peste Alpi, asa) ca unicul sofer desemnat (adica P.) isi uitase permisul acasa. Si noi voiam sa petrecem 10 zile “on a road trip”, ca sa ne intelegem. Si bookanisem desigur un singur sofer pentru ca nu am vrut sa il platim extra si pe al doilea.
Motiv pentru care eu am ajuns sa conduc mai mult sau mai putin ilegal acea duba pana am trecut in Elvetia, si apoi P., la fel de ilegal pana la Basel. Sincer nu retin catusi de putin ce formalitati am facut noi atunci la Europcar si de ce orisicum tot drumul a fost fishy din acest punct de vedere, atat la mine cat si la el, dar nici nu mai conteaza. Este insa foarte tare sa conduci o duba din asta! M-am distrat teribil, sincer. Ulterior la cateva zile am primit si permisul prin TNT de la Bucuresti si am putut sa ne vedem linistiti de drum.
Si hai sa nu va mai tin in suspans cu itinerariul. Il sparg in cateva episoade, dar tura a fost cam asa: Munchen – St. Gallen – Basel – Lausanne – Vevey – Montreux – Thonon-les-Bains – Route des Grandes Alpes – Les Gets – Cluses – Chamonix Mt. Blanc – Aosta – Torino – Genova – Cinque Terre (Monterosso) – Milano – Como – Zurich – Basel. Fara Toscana si in jur, pentru ca am pierdut ceva mai mult timp pe drum la dus si n-am mai apucat la intors :).
Cum e sa mergi total neplanificat? Fara cazari si fara nicio idee aranjate din timp? Doar o saptamana? E cel putin interesant, dar cred ca poate fi si ceva mai greu digerabil daca nu esti facut pentru genul asta de vacante.
Pentru ca in cazul acestei iesiri in particular, a fost o lalaiala si o indecizie continua. Dar continua. Am pierdut vremea mai rau ca la 16 ani, pe romaneste zis, si nu a fost catusi de putin o “vacanta turistica”, ci mult mai degraba un “road trip” de tipul “dolce far niente”.
In afara de toate avantajele de tip “road trip” (cum ar fi placerea drumului in sine, libertatea de miscare sau programul pe care ti-l faci cam cum vrei cand vrei), singurul dezavantaj notabil pe care l-am trait eu a fost totusi lipsa de documentare in prealabil care a condus la destul de multi timpi morti in defavoarea celor vii, petrecuti in luarea deciziilor de diferite feluri si tipuri. Cu care unele nu am fost confortabila (de ex. cat am stat la Chamonix, desigur). Dar nici macar asta nu m-a deranjat foarte tare la moment, pentru ca eu orisicum nu ma puteam concentra nici la documentare si nici la vacanta. Eram intr-un fel de “go with the flow”, unde toate astea se derulau pe fundal – ca de cand a aparut madmoazel multe lucruri se deruleaza, in cazul meu, asa, pe fundal.
Si din pacate tot in epoca aia nu imi statea mintea nici la foto (acum regret si inca nu-mi vine sa cred ca eu nu am facut nicio foto la Chamonix). De ce de ce de ce am avut asa un blank pe creier?
O sa continui cu postari separate despre principalele locuri pe unde ne-am invartit in aceasta scurta vacanta, pentru ca daca as sta sa scriu totul intr-o singura postare crapa blogul. Si-asa sunt lungi si stiu ca-s dificil de urmarit.
Asa ca… Prima etapa a fost drumul pana in Chamonix. Ne vedem pe urmatoarea pagina.
